Ministrul Vâlcov, deputatul Mocioalcă şi primarul Stepanescu recunosc. Suntem vai de capul nostru!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Conferinţa de presă organizată joi, la sediul PSD Caraş-Severin, cu ocazia vizitei în judeţ a ministrului Bugetului, Darius Vâlcov, s-a încheiat cu o concluzie tristă, pe care o cunoaşte toată lumea, dar pe care politicienii se cam feresc de obicei să o spună.

Deputatul Ion Mocioalcă a fost primul care a caracterizat Caraş-Severinul aşa cum e el în momentul de faţă. ,,Trebuie să recunoaştem că acest judeţ a rămas puţin în urmă. Poate nu foarte în urmă având în vedere că şi domnul ministru vine dintr-un judeţ nu foarte bogat, dar la Slatina parcă se mai mişcă totuşi ceva industrie, în timp ce la noi, în Caraş, cu eforturi aproape supraomeneşti o mai menţinem pe linia de plutire”, a afirmat preşedintele PSD Caraş-Severin.

Primarul Reşiţei a spus la rândul său un mare adevăr, şi anume că, în municipiul reşedinţă de judeţ, nu a fost atras de ani buni niciun investitor important. Şi nici prea multe perspective în acest sens nu sunt. ,,Noi avem o zonă industrială pe care vrem să o transformăm în parc industrial. E nevoie să fie populat cât mai repede. Şi la noi vin investitori, dar nu rămân! Am susţinut activitatea tuturor acelor care au demarat proiecte, care derulează activităţi economice. Undeva este şi o scăpare, un dezechilibru, poate gradul de pregătire lasă de dorit, informarea, salariul pe care îl oferă”, a explicat Mihai Stepanescu.

1000x100 (4)

La fel de interesantă a fost şi concluzia ministrului Darius Vâlcov: ,,Caraş-Severinul stă foarte prost atunci când vine vorba despre cifra de afaceri a societăţilor comerciale, e pe penultimul loc în ţară!”

Comments

  1. pagubit 1000 says:

    Doar Dvs Stimabililor sunteti de vina pentru situatia care a ajuns Resita…au vrut sa vina numeroase firme,ati cerut spagi exorbuitant de mari

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/