Noul administrator public al județului Caraș-Severin, Tinu Vidaicu, a surprins astăzi printr-un comunicat de presă care a dus la nașterea multor întrebări. Acest comunicat a...
Muntele Mic a fost dintotdeuna comparat cu Semenicul, oameni de afaceri din Timișoara investind în dezvoltarea infrastructurii. Unul dintre oamenii de afaceri de pe Muntele...
Constructorii lucrează în prezent la tronsonul de drum județean care leagă Timișoara de autostradă, pe cel care face legătura între Timișoara și Moșnița, respectiv porțiunea...
Actualul manager interimar al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, Valentina David, nu este hotărâtă dacă se va înscrie sau nu la concursul de manager....
Anul 2020 a fost cu totul excepțional pentru domeniul învățământului. Elevii au fost nevoiți să studieze, în cea mai mare parte a timpului, online, fără...
Dacă în alți ani administrația publică locală din Berliște se afla pe muchie de cuțit din punct de vedere financiar, sumele alocate cu ocazia rectificărilor...
Contractele păguboase descoperite la Spitalul Municipal de Urgență și anunțate de către city managerul municipiului Caransebeș, în ultima ședință de Consiliu Local din 2020 l-a...
Principalele poduri din Lugoj vor intra din acest an în atenția autorităților pentru lucrări de reconstrucție și consolidare. Printre acestea se găsește și una dintre...
Arheologii timișeni au făcut o serie de descoperiri în vecinătatea cetățenii medievale a Jdioarei, în cadrul unei campanii de săpături sistematice. Specialiștii au început investigațiile...
Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean a dezvăluit faptul, că, tocmai când la Transal Urbis se pun lucrurile la punct și din aceste zile societatea are...
Tinerii din Caransebeș renunță la terenurile acordate gratuit de către Primărie, pentru construirea de case. Ne pleacă tinerii din oraș sau doar greu încercatul an...
În cadrul ultimei ședințe de consiliu a fost stabilită comisia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al Unității Administrativ Teritoriale Lugoj, jr....
Anul 2021 va fi cel al deciziei importante pentru Adrian Torma, în funcție de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, politicianul urmând...
Chiar dacă noul coronavirus și-a pus amprenta asupra mai multor zone de activitate, la finalul lui 2020 edilul-șef al comunei Berliște a făcut un rezumat...
Asemenea mai multor administrații publice locale din țară, și Primăria Berliște a încercat să susțină școala online prin achiziționarea de tablete pentru elevii cu posibilități...
Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș a primit, pe final de an 2020, aparatură medicală în valoare de aproape 2,5 milioane de lei. Pentru că...
Deputatul PSD Silviu Hurduzeu a făcut un bilanț al plusurilor și minusurilor din 2020, atât în privința măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii temutului virus, cât...
A învățat primele noțiuni despre robotică în clasele primare, iar la 15 ani avea deja primul business. La 25 de ani, Cornel Amariei a creat...
28 februarie 2020 – ziua în care au fost depistate pozitiv primele cazuri de COVID-19 în județul Timiș. Ziua în care medicii, asistentele și infirmierele...
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul „Victor Babeș”, unul dintre cei mai implicați doctori în lupta împotriva Covid-19, a transmis un mesaj care se adresează...
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, liberalul Ciprian Bogdan, a declarat că nu crede că în România vor fi probleme în a nu exista suficiente...
După ani buni, Piața 1 Decembrie 1918 din Reșița a fost, în ultima zi din 2020, scena unor proteste de stradă. De data aceasta nu...
Zeci de polițiști din Timiș protestează în ultima zi a anului 2020 în fața Prefecturii Timiș, nemulțumiți din cauza măsurii de plafonare a salariilor în...
A avut mâinile legate cât timp a fost un investitor ca toți ceilalți, dar acum, în calitate de președinte al Consiliului Județean, are în subordine...
Primarul Felix Borcean nu este mulțumit de lucrările de asfaltare realizate în municipiul Caransebeș. Ba mai mult, deși a avut la dispoziție timp suficient pentru...
Cu ocazia ultimei rectificări bugetare, sprijinul financiar acordat primăriilor conduse de social-democrați a lipsit cu desăvârșire. S-a întâmplat și în comuna Socol, acolo unde, în...
Cum era exploatării miniere a apus deja în Anina, administrația publică locală a căutat soluții pentru a readuce echilibrul economic valorificând la maximum segmentul turistic...
Nu, nu este vorba de westernul anilor ’60, cu Yul Brynner, Charles Bronson, Steve McQueen și James Coburn pe generic în rolurile principale, ci de...
Conflictul dintre edilul Aninei și fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin pe tema Căminului de bătrâni din urbea condusă de Gheorghe Românu pare departe de...
Pășirea în 2021 este așteptată cu sufletul la gură de toți cetățenii țării, în special pentru a putea cunoaște redresarea economică, după lovitura pandemică. Intrarea...
Are doar 21 de ani, dar trăiește muzica la fel ca un artist desăvârșit. Reșițeanul Daniel Crețu a impresionat recent printr-un clip postat pe Facebook....
Spre finele lui 2020, edilul-șef al comunei Gârnic se arată bucuros atât de rezultatele avute de partidul din care provine, cu ocazia celor două seturi...