FOTO. Urmele unei clădiri dacice și obiecte de ceramică, scoase la lumină de arheologi în zona Jdioarei

casinoherculane by sungarden

Arheologii timișeni au făcut o serie de descoperiri în vecinătatea cetățenii medievale a Jdioarei, în cadrul unei campanii de săpături sistematice. Specialiștii au început investigațiile cu privire la posibila existență a unei așezări fortificate preistorice încă din primăvara anului trecut. Rezultatele au fost peste așteptări, anunță cei de la Muzeul Național al Banatului. 

Investigațiile menite să stabilească natura locuirii acestei zone au fost demarate la începutul verii anului trecut. Măsurătorile și materialul identificat la suprafața solului, spun arheologii de la Muzeul Național al Banatului, au indicat faptul că au de-a face cu o locuire complexă, desfășurată în cel puțin două etape cronologice.

„Prima etapă datează de la jumătatea primului mileniu dinaintea nașterii lui Hristos, din ceea ce arheologii denumesc Prima epocă a fierului. Cel mai mult material arheologic aparține însă perioadei clasice a epocii dacice. Consecință a acestor investigații s-au demarat procedurile pentru înscrierea sitului în Repertoriul Arheologic Național, creând astfel cadrul legal pentru protejarea sitului împotriva eventualilor braconieri. Din păcate, acest lucru nu a înfrânat curiozitatea căutătorilor de comori care, în primăvara acestui an, au produs pagube însemnate monumentului. Din acest motiv, urgentarea cercetării arheologice a sitului a devenit o prioritate.”, spun reprezentanții muzeului.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Așa se face că primele săpături sistematice s-au desfășurat în toamnă. Acestea au scos la iveală urmele unei clădiri dacice, cu fundație din piatră și pereți din chirpici. „Au fost documentate mai multe faze de nivelare a terasei datând din aceeași perioadă. Cea mai consistentă categorie de obiecte descoperite a fost ceramică.”, explică arheologii muzeului.

La cercetări au participat specialiști în Arheologie – Andrei Georgescu, Dragoș Diaconescu, Dan L. Ciobotaru (Muzeul Național al Banatului Timișoara), Victor Bunoiu (Direcția Județeană pentru Cultură Timiș), Iulian Leonti (Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş), Geografie – Adrian C. Ardelean și Adriana Sărășan (Muzeul Național al Banatului Timișoara) și Bioarheologie – Ionela Slejiuc, Ștefan Popa (Muzeul Național al Banatului Timișoara) și Irenka Văsăliuț (voluntar).

Foto: Muzeul Național al Banatului

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/