Șantierul pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara se află într-o ușoară întârziere, susține Marian Vasile, administratorul județului Timiș, după ce au...
Arhitectul-șef al județului Timiș a transmis primăriilor din județ o adresă potrivit căreia pentru eliberarea autorizațiilor de construcții în proiectul depus trebuie să existe un...
Consiliul Județean Timiș poate demola stadionul „Dan Păltinișanu” abia după ce Guvernul va aproba hotărârea cu noua investiție în arena ce urmează să fie ridicată...
Autoritățile județene au emis certificatul de urbanism pentru noua conductă de gaz pe care compania Transgaz o va realiza până la Moravița. La această nouă...
Administrația județeană vrea să achiziționeze prima autospecială care se dezinfectează singură, cu ajutorul aparaturii cu care este dotată. Investiția se ridică la peste 700.000 de...
Persoanele care doresc să afle mai multe despre ce înseamnă administrația publică sunt așteptate să se înscrie în cadrul unui program de voluntariat inițiat de...
Autoritățile județene vor să dezvolte o rețea de piste pentru biciclete în întreg Timișul, care să lege toate localitățile, gările, parcurile industriale și zonele de...
Administrația județeană a alocat 2.195.000 lei, fonduri nerambursabile, pentru 18 proiecte ce se vor desfășura în acest an în Timiș. Inițiativele au fost declarate eligibile...
Grupul educațional elvețian Winsedswiss este interesat să deschidă în Timiș o academie a excelenței în serviciile HoReCa și un centru de practică în domeniul ospitalității,...
Doi timișeni au donat Consiliului Județean Timiș un imobil și terenul aferent, în valoare de peste 500.000 lei, pentru găzduirea mamelor cu copii minori, care...
Viitorul plan județean de gestionare a deșeurilor care va fi supus aprobării consilierilor județeni este un document strategic care arată, printre altele, ce infrastructură trebuie...
Aquatim a semnat un nou contract de extindere a rețelelor de apă și canal, cu ajutorul fondurilor europene, în valoare de aproape 18 milioane de...
Vor fi restricții de circulație, începând de joi, între sensul giratoriu din proximitatea benzinăriei Socar și centura Timișoarei, pe sensul de mers către A1. Șoseaua...
Autoritățile județene au solicitat Institutului Național al Patrimoniului clarificări cu privire la amenajarea curții interioare din Castelul Huniade, după ce răspunsul acestuia cu privire la...
Consilierii județeni au aprobat proiectele culturale selectate pentru a primi finanțare din bugetul județului. Sunt peste 4 milioane de lei care vor fi folosiți pentru...
Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, spune că autoritățile județene iau în calcul inclusiv rezilierea contractului încheiat pentru lucrările de extindere a DJ691 Dumbrăvița-Autostrada A1....
Viorel Coifan, primul președinte al Consiliului Județean Timiș după Revoluție, și Titu Bojin au primit, miercuri, plachete aniversare în cadrul plenului festiv organizat pentru celebrarea...
Autoritățile județene anunță că a fost emis certificatul de urbanism pentru modernizarea DJ 691, între nodul A1 din Giarmata și limita cu Aradul. Acum se lucrează...
Președintele Consiliului Județean Timiș a văzut o rază de speranță în Banatul Montan, chiar dacă în mandatul lui Romeo Dunca nu s-a întâmplat mare lucru...
Administrația județeană anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare la drumul județean 692B, cuprins între intersecția cu DN6 și limita sud-estică a intravilanului localității Tomnatic, spre localitatea...
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește expoziția „Fenomene europene în colecția Galeriei Matica Srpska” din Novi Sad. Vernisajul a avut loc în prezența ministrului...
Reprezentanții proiectelor Capitală Europeană a Culturii Timișoara și Novi Sad s-au întâlnit luni, la sediul Consiliului Județean Timiș, în contextul seriei de evenimente dedicate Zilei...
33 de angajați ai administrației județene s-au alăturat unei campanii instituționale de donare de sânge. În sprijinul acestora au venit reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie...
Consiliul Județean Timiș vrea ca viitoarea rețea de biciclete din județ să lege localitățile între ele și să fie dezvoltată în zonele sălbatice sau cele...
Comisia de selecție și evaluare a programului Tim Cultura a ales 232 de proiecte dintre cele peste 300 depuse care să primească finanțare nerambursabilă de...
Consilierii județeni sunt chemați să aprobe sumele necesare pentru construirea a două sensuri giratorii în județ, unul la Dudeștii Noi, celălalt la Săcălaz. Banii vor...
Consiliul Județean Timiș a stabilit că sunt eligibile toate cele șase proiecte depuse de spitalele din subordinea administrației județene în cadrul schemei de minimis pe...
Consiliul Județean Timiș a pregătit, anul acesta, un program pe patru zile pentru marcarea Zilei județului Timiș. Timișenii vor fi invitați să ia parte la...
Administrația județeană organizează o dezbatere publică cu privire la viitoarea rețea de piste de biciclete pe care vrea să o dezvolte în Timiș. Aceasta ar...
Viceprimarul Ruben Lațcău intervine în disputa dintre Alin Nica și Dominic Fritz cu privire la cui îi aparține vina pentru faptul că lucrările la extinderea...
Administrația Bazinală de Apă Banat face demersurile pentru ca toate documentațiile tehnice aferente dezmembrării cadastrale a pistei de biciclete care leagă Timișoara de granița cu...
Consiliul Județean Timiș acuză administrația Fritz că blochează șantierul la tronsonul 1 – Dumbrăvița de lărgire a DJ 691 care duce la Autostrada Vestului pentru...