Situația inedită de la Moldova Nouă, acolo unde alegerea primarului și a Consiliului Local vor fi tranșate în instanță, face ca aparatul de specialitate să...
În săptămâna Crăciunului, într-un context nu tocmai favorabil din cauza pandemiei, bătrânul cu plete dalbe și ajutoarele sale au hotărât să treacă peste toată această...
Primăvara anului 2020 nu a fost deloc una „înfloritoare” în România, mai cu seamă pe segmentul economic. Odată cu instalarea temutului virus pe teritoriul țării și...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate alte 5.009 cazuri de coronavirus. Peste 300 au fost raportate în...
Aproape 2.000 de tablete au ajuns în Caraș-Severin, aceasta fiind a doua tranșă pentru județ. Tabletele vor pleca spre beneficiari începând de astăzi. Inspectoratul Școlar...
Cum anul 2020 se apropie de final, edilul-șef al comunei Berzasca a ținut să facă un bilanț al plusurilor și minusurilor din administrație, în special...
Două plângeri penale formulate deja și două aflate în lucru trimit președintele Consiliului Județean Caraș-Severin organelor abilitate pentru a-i cerceta pe hoții pe care acesta...
Până la finalul anului, circa 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 ar trebui să ajungă în România. O bună parte a personalului din sistemul medical...
Fără primar și fără Consiliul Local, administrația publică de la malul Dunării își desfășoară activitatea la limita supraviețuirii. Cu zero fonduri de la Guvern și...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.489 de cazuri noi de coronavirus. Aproape 130 au fost raportate...
Europarlamentarul Rareș Bogdan îl face mare pe Marcel Vela, poate mai mare decât e, dar imediat ar lăsa Bruxelles-ul pentru a-i lua locul la Ministerul...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.350 de cazuri noi de coronavirus. 186 au fost raportate în...
După ce reabilitarea, cu ajutorul a peste 370.000 euro, prin PNDR, a obiectivelor culturale din comuna Pojejena a cunoscut materializarea, administrația publică locală a găsit...
Dacă, până anul trecut, apropierea sărbătorilor de iarnă, cu atât mai mult a petrecerii de Revelion, le găsea pe reprezentantele sexului frumos preocupate de ținută,...
În prezența președintelui Biroului Electoral Județean Caraș-Severin, judecător Rustin Ciasc, a prefectului Cristian Gâfu și a subprefectului Anton Paulescu, sâmbătă la prânz a avut loc...
71 de persoane au fost confirmate cu Covid-19 în ultimele 24 de ore în județul Caraș-Severin, iar în Timiș sunt raportate 236 noi cazuri de...
Deși s-a săturat de ostilitatea cu care este tratat de o parte a angajaților din Consiliul Județean Caraș-Severin, oameni care nu se arată deloc deschiși...
Cele mai noi date raportate de autorități indică 5.340 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, la nivel național. Dintre acestea, 249 au fost confirmate...
Trimiterea în judecată într-un al doilea dosar DNA a fostei șefe PSD Caraș-Severin nu reprezintă o problemă pentru angajarea acesteia în Consiliul Județean Caraș-Severin. Președintele...
A pierdut alegerile locale la Moldova Nouă, a ratat intrarea în Parlament, dar experiența și expertiza pe care le are inginerul silvic l-au convins deja...
Ionuț Popovici, președintele PMP Caraș-Severin, a ratat inexplicabil prezența în Parlament după ce obținuse un scor extraordinar la alegerile locale, dar asta nu înseamnă că...
Președintele PSD Caraș-Severin, deputat în legislatura 2020 – 2024, Silviu Hurduzeu, taxează în termeni duri ceea ce vede o țară întreagă: Guvernul PNL, guvernul președintelui...
Din trendul UAT-urilor din Clisura Dunării, unde predominant au câștigat candidații social-democrați, comuna Pojejena nu face excepție. Cu toate acestea, edilul speră ca sprijinul financiar...
Parlamentarul PSD, Ion Mocioalcă, îi acuză pe liderii PNL din Caraș-Severin, Marcel Vela și Romeo Dunca, de faptul că au împărțit Caraș-Severinul în funcție de...
Cărășenii pasionați de jocuri își pot încerca norocul, chiar dacă localitatea în care trăiesc are o incidență de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori....
250 de noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în județul Timiș, iar alte 84 în județul Caraș-Severin....
Peste 265 de noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în județul Timiș, iar alte 84 în județul...
După ce l-a făcut hoț pe Silviu Hurduzeu, fostul președinte al administrației publice județene, Romeo Dunca recidivează în urma verificării unui număr de 20 de...
Încheierea anului în curs fără datorii reprezintă o adevărată provocare pentru o bună parte a administrațiilor publice locale din țară. Astfel, dacă nenumărați edili încearcă...
Consilierul din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș-Severin, care a fost prins când lua mită de la un tânăr agricultor, iar în schimbul...
Lucrurile par să se îndrepte spre bine în Caraș-Severin în privința infectărilor cu SARS-CoV-2. Incidența cazurilor este astăzi de 2,2 cazuri la 1.000 de locuitori,...
Deși ultima tranșă de bani venită de la nivel național nu va ajuta multe dintre UAT-uri să încheie anul 2020 fără datorii, totuși un primar...
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Timișoara. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în...
Cei mai mulți dintre aceștia au peste 45 de ani, iar cei mai puțini au studii superioare, anunță AJOFM Caraș-Severin. În perioada ianuarie – martie, 803 persoane s-au angajate...
La Timișoara, pe fosta stradă Zoe: anticariat sui-generis și prima ediție a Târgului de carte „Second Eye”. Deasupra de „Muzeul consumatorului comunist”… Într-o țară în care 11 milioane de...