Potrivit senatorului PSD Narcis Ionuţ Chisăliţă, modificările aduse de Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă asupra legislaţiei privind insolvenţa aduc 6 principale noutăţi. „Guvernul a completat, prin...
Veste fabuloasă pentru turismul din Caraș-Severin, pentru mediul de afaceri, dar și pentru cei care călătoresc de obicei cu avionul, cu plecare din Timișoara! Au...
Primarii social-democrați din Caraș-Severin s-au întâlnit astăzi, la Reșița, la sediul de pe „George Enescu”, plănuind înființarea unui ligi a edililor-șefi care să le confere...
Ziua de marți a fost cu ghinion pentru localnicii de pe raza localităților Socol, Moldova Nouă și Sichevița. 25 de hectare de vegetație uscată au...
Liderul PSD e acuzat dur că încă de pe vremea când acesta făcea parte din Partidul Democrat era preocupat doar de propria înavuțire și că...
Lidera femeilor social-democrate din Caraș-Severin s-a bucurat de susținere totală în PSD Caraș-Severin, dar din momentul în care a votat împotriva plecării lui Liviu Dragnea...
Mama este simbolul iubirii necondiţionate pentru copilul său. Mama te aduce pe lume şi te ţine de mâini când faci primii paşi. Mama petrece nopţi...
Campania umanitară pentru susținerea continuității studiilor copiilor cu situații materiale mai delicate, desfășurată în perioada 10 septembrie – 5 octombrie, a luat sfârșit. Prin urmare,...
„A da cu bâta-n baltă” pare o chestiune tot mai des întâlnită printre români, boicotarea referendumului, prin neprezentarea la vot, denotă foarte clar nivelul de...
Prezența lui Adrian Torma în cadrul ședinței Consiliului Județean de la sfârșitul lunii august, unde primarul le-a reproșat celor de la Palatul Administrativ că nu...
Consecvență și profesionalism sunt punctele cheie ale celei mai de succes afaceri din sudul Banatului. Casa Alex este business-ul ce promite să detroneze marile vârfuri...
Deputatul PSD de Caraș-Severin Luminița Jivan a găsit un mare câștig în eșecul de proporții al referendumului pentru familia tradițonală: un câștig pentru partidul din...
Așa cum mulți preconizau încă de ieri, referendumul cerut de 3 milioane de români n-a reușit să convingă alte 15 milioane să se înghesuie la...
Aproape 20.000 de cărășeni au mers la urne în prima zi de referendum, adică 7,33% din totalul celor cu drept de vot, ceea ce plasează...
Președintele Consiuliul Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a profitat de întâlnirea de vineri, de la Herculane, cu vicepremierul Paul Stănescu și i-a cerut acestuia să modifice...
Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” a organizat, cu ocazia Zilei Educației și a împlinirii a 52 de ani de la adoptarea recomandării UNESCO și a Organizației...
Întâlnirea de lucru a ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Paul Stănescu, cu reprezentanții administrațiilor publice din Caraș-Severin a căpătat puternice conotații politice după...
Populația vârstnică din orașul de pe Dunăre a fost cea dintâi la dans și voie bună, subliniind astfel zicala potrivit căreia „nu contează vârsta, dacă...
Senatorul Ionuț Chisăliță n-ar vrea să fie pus în postura de a alege între Ion Mocioalcă și Luminița Jivan, dar dacă tensiunile din PSD Caraș-Severin...
Aleșii locali din Moldova Nouă nu reușesc nicicum să respecte ceea ce au jurat cu mâna pe Biblie cu mai bine de doi ani în...
Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, i-a avertizat pe social-democrați că, pierderea șefiei filialei județene PSD de către Ion Mocioalcă va duce și la pierderea majorității în Consiliul...
Edilul-șef al Reșiței taxează indiferența cadrelor didactice din oraș, care se plâng că au clase tot mai puține și tot mai goale, dar nici nu...
Vicepreședintele PSD Caraș-Severin, președinte al organizației locale Oțelu Roșu și primar al orașului de pe Valea Bistrei, Luca Mălăiescu, a reacționat ironic după ce secretarul...
Cel mai vocal consilier local PSD din Moldova Nouă justifică boicotarea ședinței de Consiliu Local de vineri contestând deciziile primarului Adrian Torma, care s-ar baza...
Lider PMP Caraș-Severin și vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici îi răspunde ironic consilierului județean liberal Mircea Teodorescu, care îi ceruse demisia din cauza...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, promisese că membrii CEx care au votat pentru demisia sa din funcție și au criticat în public anumite aspecte din partid...
Faleza Dunării a fost gazda celei de-a doua ediții a Festivalului Vânătorilor și Pescarilor din Caraș-Severin, evenimentul înregistrând, și aici, un real succes, lucru care...
Liberalii din Consiliul Județean Caraș-Severin i-au cerut demisia de onoare vicepreședintelui Ionuț Popovici, ca urmare a celui mai recent caz de pedofilie descoperit de procurorii...
Amenințările lui Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, la adresa liderului social-democrat din Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și jocurile Luminiței Jivan, i-au determinat pe primarii...
Rămas aproape la fel de puternic la șefia PSD, Liviu Dragnea le-a promis celor care i-au cerut să demisioneze că nu vor exista repercursiuni. În...
Consilierii locali PSD din orașul de la Dunăre n-au ținut cont de avertismentul lui Ion Mocioalcă și se joacă din nou de-a administrația publică! După...
Toamna se numără bobocii! Teoretic! Practic, Consiliul Local Moldova Nouă a pierdut numărătoarea în privința punerii pe ordinea de zi a proiectului privind închirierea, prin...
Primarul Alexandru Sporea îi invită, sâmbătă, pe cărășeni și nu numai la Comorâște, la o sărbătoare care își propune să readucă în prim-plan tradițiile satului bănățean, produsele gospodarilor și...
Reparații şi lucrări de întreținere a străzilor din Timișoara, în coordonarea SDM
Bolojan a mințit la Reșița! PNL rămâne alături de PSD în Consiliul Județean Caraș-Severin
Bolojan și-a bătut gura degeaba la Reșița! PNL și PSD rămân în alianță în Caraș-Severin!
S-au stins din viață doi foști primari ai Reșiței, Enache Barbu și Mircea Popa

Școala din cartierul bocșean Măgura, pregătită pentru o renovare completă
Reșița vrea un Târg de Crăciun de top! Înscrierile pentru căsuțe sunt deschise
Alte trei blocuri din Caransebeș se reabilitează pe bani europeni
SDM intervine pe străzile din Timiș. Noi reparații și lucrări!
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Ministrul Finanțelor, vizat de o moțiune simplă depusă de AUR
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Avarie în Oțelu Roșu, pe strada Pescarilor. Aquacaraș intervine!
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Strada Ceretului și Rândul 2 din Reșița rămân fără apă. Avarie!
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
O propunere legislativă depusă de deputata neafiliată ar interzice liderilor din conducerea executivă a partidelor să fie și angajați ai formațiunilor pe care le conduc. Prevederea l-ar afecta și...