Miss Boboc 2018 Moldova Nouă: Ruleta rusească a frumuseții!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Frumusețe, eleganță, extaz, nelipsitele bâlbe, răsturnările de situație sunt doar câteva elemente care au stat la baza celui mai râvnit concurs de la malul Dunării, din această toamnă: Miss Boboc 2018.

Emoționați, până la cer și înapoi, novicii Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” le-au arătat tuturor celor prezenți la Sala de Evenimente-Alex (locul unde a avut loc balul) care este atitudinea, dar, mai ales, stilul vestimentar al jucătorilor din cazinouri (Casino Royale – tema concursului de Miss), precum și însemnătatea prezentării, în rime, atunci când urci pe scenă – una din probele de debut ale bobocilor.

Fiecare, din cei 13 concurenți (șase fete și șapte băieți – un boboc nu a avut pereche, însă acest lucru nu l-a-mpiedicat să viseze la titlul de Mister), s-a aruncat în vâltoarea de probe și a încercat să convingă juriul (format din foști câștigători ai concursului de Miss și Mister Boboc: clasa a X-a, a XI-a și a XII-a, Doina Albu, profesor de limbă și literatură română – și Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă) că deține toate atuurile necesare pentru a fi desemnat câștigător.

Ultimele născociri ale literaturii: poezia „Lucifer” și „Juleta” a lui Shakespeare!

Talentul (proba de karaoke), măiestria (proba de dans) și stăpânirea de sine (în cadrul probelor contracronometru) au putut fi bifate cu ușurință de concurenții claselor a IX-a, însă nu despre același rezultat se poate vorbi în cazul probelor de dicție și cultură generală. Dacă la proba de dicție, bâlbâiala celor „șase sași în șase saci” a mai fost cum a mai fost, la proba de cultură generală, unii concurenți au reușit să răstoarne literatura cu susul în jos, întrucât, în 2018, poezia eminesciană a suferit un update și poartă titlul de „Lucifer”, iar bietul Romeo, al lui Shakespeare, a-nvârtit ruleta și a găsit-o pe „Juleta”.

Următorul moment, după proba ținutelor de seară a adolescenților angrenați în concurs, i-a avut în prim-plan pe colegii lor mai mari, elevii clasei a XII-a Matematică-Informatică, care, ajunși în apropierea examenului maturității, le-au mulțumit dascălilor, prezenți în sală, pentru toate învățăturile oferite în cei patru ani petrecuți împreună.

Iarna nu-i ca vara și nici sufletul nu poate avea tot ce poftește!

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

În tot acest timp (momentul dedicat clasei organizatoare a balului), juriul s-a ocupat să calculeze punctajul fiecărui concurent, să „cântărească” atât frumusețea, cât și inteligența, iar, când „gongul a sunat”, cuplul, format din Paula Moza și Robert Pațachia – ambii elevi ai clasei a IX-a Științele Naturii -, a fost desemnat câștigător al titlului de Miss și Mister Boboc 2018.

Decizia juriului se pare că nu a fost agreată de o parte din cei prezenți în public, dar ce să-i faci dacă matematica are aplicabilitate în științele naturii? Micile nemulțumiri însă au fost repede date uitări, odată cu apariția, pe scenă, a idolului fanelor, Liviu Teodorescu. Cu melodiile: „Toate momentele”, „Să nu te prind”, „Ești piesă” etc. , cortina Miss Boboc 2018 a căzut, numărătoarea bobocilor luând o pauză de publicitate până la anul, în aceeași perioadă!

Pentru mai multe imagini de la petrecerea tinerilor din Clisură găsiți în albumul creat pe pagina de Facebook a Express de Banat:

Detalii aici: https://expressdebanat.ro/miss-boboc-2018-moldova-noua-ruleta-ruseasca-a-frumusetii/

Gepostet von Express de Banat am Sonntag, 18. November 2018

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/