Celebrarea Arhanghelilor Mihail și Gavriil – între paranghelie și ortodoxie!

stiri Timisoara Cuib de vise 1000x100

Peste un milion de români își serbează astăzi, 8 noiembrie, ziua numelui, cu ocazia celebrării Sfinților Mihail și Gavriil. Este oportunitatea perfectă ca fiecare dintre noi să le transmită rudelor, prietenilor, apropiaților un calduros „La mulți ani!”, precum și cele mai bune gânduri.

Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil, o zi specială în viața fiecăruia ce poartă numele de Mihai, Mihaela, Gabriel, Gabriela etc., se rezumă, de cele mai multe ori, mai ales în zilele noastre, la: tort, mâncare, băutură și party-uri care mai de care mai sofisticate.

Dincolo de toate acestea, oamenii au uitat adevărata semnificație a acestei sărbători creștine, iar pentru acest lucru l-am rugat pe preotul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” de la Moldova Nouă, Ion Nedelcu, să ne împărtășească câteva cuvinte despre rolul celor doi Arhangheli atât în Cer, cât și pe Pământ. Iată ce ne împărtășește părintele: „Sfinții Mihail și Gavriil fac parte din ceata arhanghelilor, din ceata îngerilor lui Dumnezeu și, la rândul lor, sunt sub ascultare directă față de Dumnezeu. Pe Sfântul Arhanghel Mihail îl descoperim, cel mai mult, în Vechiul Testament, numele lui, în ebraică, însemnând puterea lui Dumnezeu sau cine este Dumnezeu și el avea rolul mai mult de a face dreptate. De aceea, pe acest înger îl vedem în icoane înfățișat cu o sabie sub formă de flacără (foc). El este cel care pedepsește atunci când cineva greșește. Așa îl descoperim în Sfânta Scriptură pe Mihail cum pedepsește, de exemplu, cetățenii din Sodoma și Gomora, dar, totodată, îl apără pe Lot și familia lui care nu îmbrățișau ceea ce locuitorii îmbrățișau, adică acele lucruri urâte rele”.

Despre Sfântul Arhanghel Gavriil aflăm că: „Numele lui se află în strânsă legătură cu ceea ce-nseamnă binevestitor sau vestitorul lui Dumnezeu, rolul acestuia fiind acela de a vesti ceea ce Dumnezeu vrea să împlinească. Pe el îl descoperim, în mod special, în Noul Testament, acolo unde descoperim că acesta vestește prima dată părinților Ioachim și Ana că o vor avea pe Fecioara Maria, apoi vestește că se va naște Ioan Botezătorul”.

 Stiri angajari Timisoara STPT job 1000x200

Recomandarea parohului către credincioși, în această zi, se referă la urmărirea a ceea ce Arhanghelii împlinesc. „În primul rând, sunt multe lucruri pe care putem să le-nvățăm de la ei, dar cred că cele mai importante trei lucruri pe care le-am putea urma ca sfaturi/învățături, de la această mare sărbătoare, ar fi că Arhanghelii sunt sub ascultarea lui Dumnezeu și sunt sub ascultarea celorlalte cete ale ierarhiei îngerești. Cu alte cuvinte, îngerii se ascultă unii pe alții. Așa ar trebui și noi să-nvățăm să ne ascultăm unii pe alții și să ascultăm de mai marii noștri, să ascultăm de învățătorii noștri, de cei care ne conduc duhovnicește (preoții noștri) și să ascultăm, bineînțeles, de Dumnezeu.

Pe de altă parte, tot Arhanghelii sunt cei care fac voia Lui Dumnezeu, fac ceea ce Dumnezeu vrea să le transmită oamenilor. Și atunci, noi trebuie să învățăm de la ei să ascultăm de Dumnezeu, fără a pune condiții. Îngerii, știm bine, că stau în jurul lui Dumnezeu și îl slujesc tot timpul. Așa și noi ar trebui să învățăm de la ei să Îl slujim pe Dumnezeu, în toată viața noastră ,ziua și noaptea, în fiecare clipă, în fiecare ceas”.

Tot de la părintele Nedelcu aflăm cum îi va prăznui Biserica de la Moldova Nouă pe îngerii lui Dumnezeu: „Biserica, întotdeauna, când vine vorba de praznicele mari, începe cu rugăciuni deja din Ajun. Adică, cu o seară înainte, la slujba vecerniei se sărbătorește cu litie. Este o slujbă mai specială, în care se accentuează foarte mult ceea ce Sfinții Arhangheli au împlinit și acest lucru se descoperă prin slujba de seară. Descoperim, practic, ceea ce au împlinit pe Pământ. Iar, astăzi, Biserica îi prăznuiește pe deplin pe Arhangheli, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.”

În încheiere, preotul reiterează ideea potrivit căreia „noi, oamenii, aici, pe Pământ, participând la Sfânta Slujbă, închipuim, cumva, pe Sfinții Îngeri în ceruri! Așa cum, în ceruri, Sfinții stau în jurul lui Dumnezeu, așa și noi, aici, pe Pământ, stăm în jurul Sfântului Altar, uniți în rugăciune!”

Stiri Timisoara Muzeul TM Stiri Timisoara
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/