Primarul Adrian Torma ne-a dezvăluit planul! Plan urbanistic actualizat după 20 de ani!

Încheierea prezentării celor de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin cu privire la facilitățile la care pot să acceadă angajatorii, vizavi de ucenicia realizată la locul de muncă, discuție purtată la Casa de Cultură Moldova Nouă, a culminat cu expunerea de către primar a unui subiect arzător și care joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea orașului Moldova Nouă: Planul Urbanistic General.

Moderatorul discuției, primarul Adrian Torma, le-a explicat celor prezenți în sală de ce, acum, când acesta se află la cârma administrației de la malul Dunării, toate oalele se sparg în capul lui. Ca de exemplu: „De ce nu avem locuri de parcare suficiente?, „De ce nu există piste pentru biciclete?” etc. Iar răspunsul edilului a fost cât se poate de simplu și concis. Ei bine, din moment ce PUG-ul (Planul Urbanistic General) – proiect care face parte din programul de amenajare și dezvoltare a localităților ce compun unitatea teritorială administrativă de bază – nu a fost actualizat din anul 1999, deși administrația trecută, 2012-2016, a primit bani pentru întocmirea acestuia, nu e de mirare situația în care s-a ajuns.

Neclaritatea dintre termenii intravilan şi extravilan a transformat Moldova Nouă în orașul lui Papură Vodă, unde, cum afirma Torma, „autorizațiile de construcții s-au dat după frumusețea și nevoile omului!”.

În cei doi ani de când Adrian Torma conduce administrația de la Dunăre, acesta a reușit să facă demersuri pentru actualizarea PUG-ului, mai ales că acesta vede în orașul pe care-l conduce un potențial enorm în ceea ce privește dezvoltarea turismului.

Zonarea oraşului. De la zonă industrială la zonă de picnic

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pe parcursul prezentării, Torma le-a explicat celor prezenți câteva zone în care fierul trebuie bătut cât timp este cald. Spre exemplu, zona Pârva Reca, care delimitează orașul Moldova Nouă de localitatea Măcești, a fost declarată pășune. Or, în pășune, există oameni care și-au construit case. Iar pentru ca acești oameni să intre în legalitate, dar și pentru a „deschide oportunitatea și altor oameni să construiască în acea zonă”, mai spune Torma, trebuie făcute toate demersurile necesare.

Tot pentru a intra în limitele normalității/legalității, primarul vrea ca zona de la Mina Florimunda și până la limita cu Cărbunari să fie declarată zonă de picnic, în care oamenii să se poată relaxa, să poată încinge un grătar, astfel nimicind mentalitatea și spiritul de turmă în privința mititeilor făcuți la colțul blocului.

Printre zonele în care Măria ar trebui să-și schimbe pălăria se mai numără: zona Iagodăriei (care urmează să fie declarată zonă industrială), dar și zona către localitatea Coronini, unde turismul trebuie să dețină monopolul.

Întreaga expunere de la Casa de Cultură cu privire la PUG a avut drept scop scoaterea de sub zona de confort a cetățenilor, anularea zicalei potrivit căreia: „Lasă, merge și așa!”, precum și conștientizarea localnicilor că, de vrem să intrăm în rând cu lumea, e nevoie de implicare din partea tuturor.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/