Două evenimente care sigur vor trezi emoții pentru participanți vor avea loc astăzi, la sinagoga din Caransebeș, unul dintre ele fiind dedicat copiilor. Dirijorul și...
A rămas mai puțin de o lună până când preșcolarii și elevii revin în bănci, însă unele instituții de învățământ au rămas fără conducere. Inspectoratul...
Recoltarea cerealelor păioase s-a încheiat în Caraș-Severin, fermierii obținând producții bune la grâu, orz și triticale. Specialiștii agronomi urmăresc acum cu interes starea de vegetație...
Dacă în cătunele în care mai trăiesc câțiva oameni e de înțeles că nu există niciun medic, într-o comună de pe Drumul European 6, cu...
Trei tineri au plecat după lăsarea întunericului să se plimbe cu ATV-ul în stațiunea Muntele Mic. Ceea ce părea a fi o aventură pe cinste...
La mijloc de august se lucrează pe mai multe drumuri din comuna Prigor. O parte din lucrări este executată de o firmă din Timiș, iar...
Lucrări cadastrale au loc pe raza comunei Zăvoi, din județul Caraș-Severin. Primarul Doru Cârdei a precizat că firma câștigătoarea a licitației de atribuire a lucrării...
N-a realizat nimic important de când e șef al administrației publice județene și își pierde vremea cu lucruri tot mai mărunte, cărora niciun alt președinte...
Și-a ratat cariera de „procuror”, a deschis o sumedenie de procese și se ceartă cu toată lumea. La dezvoltarea județului n-a mai avut timp să...
Romeo Dunca a dezvăluit pentru expressdebanat.ro că procurorii au confirmat deja infracțiunile sesizate de el în patru dintre plângerile penale făcute de când e președinte...
E una dintre cele mai mari și mai bogate comune ale județului Caraș-Severin, dar, ajunsă pe mâna cui n-ar fi trebuit, e astăzi mult în...
Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a cerut managerilor de spitale din județ să fie pregătiți pentru a putea primi din nou pacienți cu SARS-CoV-2. Prefectul Cristian...
Fostul stareț al Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului – Teiuș din Caransebeș nu este singurul, este doar unul dintre oamenii Bisericii care s-au lăsat seduși de...
În ședința extraordinară din această lună, consilierii au dezbătut și votat un proiect de hotărâre privind aprobarea modificării unei hotărâri de Consiliu Local din septembrie...
Agenția SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat administrarea unei doze suplimentare de vaccin anti-Covid-19 la persoanele cu imunosupresie puternică. Sunt vizate în mod...
Absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de maturitate în prima sesiune din acest an sau în anii anteriori au o nouă șansă. În...
Delir, eliberare și fericire la cotele cele mai înalte în Banatul Montan. A fost o noapte de neuitat pentru iubitorii muzicii rock, iar povestea continuă....
PROIECT DE DISPOZIŢIE privind convocarea de îndată a ședinței extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeș în data de 13.08.2021 Primarul municipiului Caransebeș, În temeiul...
Arhimandritul Mănăstirii Teiuș din Caransebeș, Iustinian Tibil, a încercat să împiedice dezvăluirile făcute pe expressdebanat.ro legate de flirturile acestuia cu un bărbat care nu urmărea...
După o lungă așteptare și nervi întinși la maximum pentru șoferii din Caransebeș, primăria dă o veste bună: la sfârșitul lunii august începe asfaltarea străzilor....
Evenimentul pregătit de cei de la Dacus va fi amânat din cauza incidenței crescute a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în comuna Buchin. În...
Incidența cazurilor de coronavirus a depășit cifra 3, astfel că s-a decis instituirea unor măsuri restrictive în comună timp de două săptămâni. Comitetul Judeţean pentru...
Aproape că nu există vară cu temperaturi extreme fără să apară și incendiile de vegetație în Munții Cernei. De această dată, mai multe focare au...
Deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan, a dezvăluit pentru expressdebaant.ro că Guvernul României a pregătit 50 de miliarde de lei ce vor fi investiți în...
Aflat într-o gravă criză de imagine după ce nu a făcut mai nimic în aproape un an de mandat ca președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin,...
Primăria Municipiului Caransebeș, prin auditorul intern Alexandru Silianovici, a finalizat raportul de audit de la Transal Urbis, raport cerut în urmă cu două luni. Astăzi...
Un bărbat care pretindea că este homosexual i-a sucit mințile fostului stareț al mănăstirii din Caransebeș, iar ulterior a încercat să-l șantajeze. Justinian Tibil a...
ANCOM lansează un semnal de alarmă către utilizatorii de telefonie mobilă din România! Cine este sunat cu numere din Africa sau America Latină trebuie știe...
Se reactivează focarele de coronavirus în județul Caraș-Severin! Odată cu creșterea numărului de cazuri, astăzi a fost activat un nou focar, primul din ultimele două...
Romsilva, administratorul Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, a aprobat noi tăieri în parc, sub același pretext arhicunoscut al lucrărilor de “conservare”, acuză subprefectul Andrei...
Accidentele din ultima vreme au ajuns în atenția prefectului Gâfu! Drumul dintre Reșița și Bocșa va suferi modificări pentru ca șoferii să fie mult mai...
Dumitru Rujan anunță milioane de lei pentru Caraș-Severin virați de guvernul liberal prin Ministerul Dezvoltării Național! Constantin Daicoviciu și Sasca Montană deschid topul. Liberalii vorbesc...
Mediul de afaceri se clatină puternic în vestul țării. Tot mai multe firme dispar, atât în Caraș-Severin, cât și în Timiș, unde afacerile sun îngropate de taxe și scumpiri....
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Primul zbor direct de la Timișoara la Istanbul, operat de Turkish Airlines
Noile direcții din SEO și digital marketing, prezentate la SEO Vibes Meet-up Timișoara
Maxagro Lact răspunde crizei energetice, cu o investiție în fotovoltaice
Nelu Popa interzice în Reșița businessul bazat pe o slăbiciune umană!
Casa Galbenă aduce la Reșița o expoziție dedicată inovației în domeniul electric
Fermieri, vin bani de la Uniunea Europeană! Victor Negrescu solicită sprijin Comisiei Europene!
Expoziția Casa Galbenă vine la Reșița cu tehnologii electrice moderne
Arta de a alege vinul potrivit pentru fiecare moment al vieții