Zeci de migranți care stăteau pe străzile din Timișoara au fost ridicați de autorități în weekend, după crima care a avut loc în zona Gării...
Cel mai mare proiect din 1990 încoace din orașul Bocșa n-a fost tratat cu prea multă seriozitate până acum de către constructorii care au câștigat...
Săptămâna Mare, ultima din Postul Paștelui a început pentru creștinii ortodocși în 26 aprilie, iar la biserici se fac slujbe numite Denii pentru pomenirea ultimelor...
Prefectul județului Timiș a semnat ordinul prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului primarului comunei Mănăștiur, Ionel Curuți, ca urmare a constatării...
Un număr de 6.722 de persoane din țară și din străinătate s-au imunizat, în cele 64 de ore ale Maratonului vaccinării de la Timișoara. Dintre...
Peste 2.500 de gospodării vor fi alimentate cu gaze naturale, dacă proiectul depus de primarii comunelor Ezeriș, Fârliug și Zorlențu Mare va primi undă verde...
Primarul Claudiu Buciu s-a referit la primul buget care va fi pus în execuție de noua administrație. Acesta va fi supus la vot în ședința...
Consilierii locali au aprobat o hotărâre prin care se declanșează procedura de selecție a membrilor Consiliului de Administrație de la Colterm. Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău,...
Lucrări extrem de importante se derulează în această perioadă la Staționarul I al Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Ținând cont de nevoia stringentă de...
O statistică națională bazată pe raportarea din teritoriu privind vaccinarea personalului din căminele pentru copii și cele pentru adulți cu dizabilități este îngrijorătoare, cu atât...
550.000 de lei este bugetul care va fi împărțit în acest an pentru cultură, recreere și religie în Caraș-Severin. În urma unui amendament propus de...
Autoritățile locale dau asigurări că lucrările la fațada clădirii Operei Române din Piața Victoriei sunt în grafic, iar șantierul ar trebui să fie gata în această...
Timişoara a ieşit din scenariul roşu. După mai bine de jumătate de an, vin şi primele relaxări: se deschid restaurantele, teatrele, cinematografele şi sălile de...
Intenția de vaccinare în România este mult sub valorile la care era estimată inițial. „Dacă percepția nu se modifică, în cursul lunii iunie, cel mai...
„Timișoara la cutie” a lansat noile produse pregătite special de Paști, care sunt create în jurul a două clădiri emblematice ale Timișoarei: Palatul Băncii de...
După aprobarea devizelor actualizate și aprobarea finanțării proprii, proiectul va intra în linie dreaptă pentru obținerea finanțării din fonduri europene și se va construi o...
Asociația daneză „Dansk International Hjaelp” și comunitatea românilor din Danemarca, prin intermedierea Emanuelei Surdu, româncă plecată cu mai mulți ani în urmă din țară, au...
Serviciul de salubrizare din Lugoj nu a fost niciodată licențiat, funcționând fără documente de la ANRSC – Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de...
Ședințele de consiliu local de la Oravița devin deja celebre din cauza haosului care caracterizează fiecare întâlnire. După certuri, strigăte și reproșuri, s-a bifat și...
La Timișoara este aproape finalizat blocul ANL cu 6 etaje ce s-a construit pe strada Ion Ionescu de la Brad nr.1/E. În acele locuințe se...
Proiectele asociației Muntele Mic Extrem s-au încheiat în acest sezon prelungit de iarnă! Președintele Ciprian Gaica spune că a fost cel mai lung sezon de...
Primăria Timișoara îi informează pe operatorii rețelelor de transmisii date-voce ca până la 1 iulie să îndepărteze cablurile de pe Calea Aradului, Sever Bocu și...
Stadionul municipal din Caransebeș ar putea avea până la urmă un deznodământ fericit! După mai mulți ani în care baza sportivă, fost stadion CFR, a...
Consiliul Local Făget a aprobat, în data de 20 aprilie, bugetul de venituri și cheltuieli al orașului pentru acest an. Acesta se ridică la valoarea...
Administrația publică locală din comuna Zăvoi, a început încă de la sfârșitul anului trecut o campanie de colectare selectivă a gunoiului, în contextul implementării sistemului...
Conducerea USR a Primăriei Timișoara i-a scos în stradă pe funcționarii de conducere din Direcția de Mediu, cea de Dezvoltare, Tehnică și de Urbanism, ca...
Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș a organizat, astăzi, 23 aprilie, când creștin ortodoxii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe,...
Orașul Moldova Nouă are anul acesta un buget de 26 de milioane de lei, cu circa 3,4 milioane mai mult decât în 2020. Mai bine...
Un bărbat care descărca dintr-un microbuz deșeuri pe domeniul public, în zona cartierului Kuntz, a fost amendat de inspectorii Gărzii de Mediu. Inspectorii i-au confiscat...
Emanuel Dănilă a cedat în fața problemelor care au apăsat pe umerii săi în ultima vreme, iar în această dimineață s-a sinucis. Fostul edil s-a...
Vești bune pentru localnicii din Marga: oamenii nu vor mai fi nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru a-și rezolva problemele stomatologice, în dispensarul comunal...
Aproape de sărbătorile pascale, Bogdan Corduneanu, Cătălin Mangu și Cristian Nicula vor găti pentru lugojenii mai puțin norocoși. Cu sprijinul mai multor lugojeni și al...