Banca de Scont și Casa cu flori, noile clădiri cuprinse în proiectul Timișoara la cutie

„Timișoara la cutie” a lansat noile produse pregătite special de Paști, care sunt create în jurul a două clădiri emblematice ale Timișoarei: Palatul Băncii de Scont sau Casa de turtă dulce din Piața Unirii și Casa cu Flori, de pe strada Alba Iulia, ce poartă o parte din istoria familiei Mühle în Timișoara.

„Am ales aceste două clădiri-simbol ale Timișoarei pentru a spune mai departe povestea orașului de la începutul secolului trecut. O perioadă marcată prin dezvoltarea Timișoarei și care a lăsat moștenire un patrimoniu arhitectural impresionant. Am ales două clădiri pe lângă care nu poți trece indiferent, fără să amețești admirându-le până la ultima bucată de ceramică smălțuită de pe fronton și ultima ghirlandă de flori de pe cornișă. Și fără să te întrebi care e povestea lor. Aceasta e bucuria pe care o aduce Timișoara la cutie – (re) descoperirea unor bijuterii arhitecturale și ale unor povești adevărate, însă prea puțin cunoscute, cum ar fi cea a familiei Mühle.”, a declarat Elisabeta Varga-Piątek, inițiatorul proiectului.

La fel ca și la celelalte produse „Timișoara la cutie” și „Sibiu la cutie”, grafica acestor noi materiale este realizată de cunoscutul ilustrator de cărți pentru copii, Dan Ungureanu, absolvent al Facultății de Arte din Timișoara, cu un masterat în ilustrația de carte la Cambridge School of Art și câștigător a numeroase concursuri de ilustrație.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dan Ungureanu a creat planșele celor două clădiri, care prin decupare, îndoire și lipire pot fi transformate în machetele 3D ale clădirilor, precum și cărțile poștale în format A5, care pot fi înrămate pe post de tablouri. Pe verso-ul cărților poștale sunt trecute cele mai importante informații despre fiecare clădire în parte, având rolul de a educa și promova povestea acestor „clădiri bijuterie” ale orașului.

Timișoara la cutie oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul Timișoara prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia, iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist. Proiectul reproduce o felie din cartierul Cetate, aducând la viață clădiri emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale.

Produsele „Timișoara la cutie” și „Sibiu la cutie” pot fi găsite aici și aici.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/