Fațada Operei Române din Timișoara, gata în două luni. Lațcău: „Proiectul inițial conține niște ecrane uriașe digitale. Evident că au fost scoase din proiect”

Autoritățile locale dau asigurări că lucrările la fațada clădirii Operei Române din Piața Victoriei sunt în grafic, iar șantierul ar trebui să fie gata în această vară.

„Cred că în următoarele două luni de zile vom putea să avem Opera inaugurată. Lucrările avansează destul de bine, s-au restaurat basoreliefurile de pe fațadă. Au mai fost niște discuții, proiectul inițial conținea niște ecrane uriașe digitale pe partea stângă și pe partea dreaptă a fațadei. Evident că aceste ecrane au fost scoase din proiect, pentru că nu putem să reabilităm fațada și să punem niște televizoare practic supradimensionate pe această clădire istorică a Timișoarei. Urmează să facem reabilitarea sălii și, ulterior, urmează să facem o consolidare a corpurilor auxiliare ale Operei.”, a anunțat Ruben Lațcău.

Reabilitarea fațadei clădirii care adăpostește Opera și Teatrul Național a început în octombrie 2019, iar lucrările erau estimate să fie gata anul trecut. Valoarea inițială a investiției s-a ridicat la aproape 4 milioane de lei, bani din bugetul local.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEȘTE ȘI: Fritz, despre finalizarea lucrărilor la fațada Operei Române din Timișoara până la primăvară: „Nu se află pe lista promisiunilor mele” 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/