Mii de cereri de azil din partea migranților, în Timișoara. Cei arondați altor centre din țară, ridicați de pe stradă

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Zeci de migranți care stăteau pe străzile din Timișoara au fost ridicați de autorități în weekend, după crima care a avut loc în zona Gării de Nord, în urmă cu o săptămână. Potrivit viceprimarului Cosmin Tabără, sunt aproximativ 3.200 de cereri de azil în prezent, la Timișoara. 

În 11 mai este programată o ședință a Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, la care va fi invitată și Primăria Timișoara, unde un subiect va fi problema migranților și modul de gestionare a acesteia.

„Pentru a preveni eventualele conflicte sociale care pot izbucni între timișoreni și acești migranți, ținând cont și de crima de acum o săptămână, am hotărât să merg la București ca să prezint o situație exactă. (…) Odată cu încălzirea, mi-e frică, ca numărul de migranți să nu fie mai mare, să se împânzească în toate parcurile, pentru că până acum ei  sunt concentrați în zona Gării și pe malul Begheiului. Era riscul unui astfel de conflict social și decât să intervenim ulterior cu jandarmi, poliție, scutieri, e mai bine să încercăm acum, chiar dacă trebuie să adaptăm și legislația.”, a spus viceprimarul Cosmin Tabără.

De vineri până luni, zeci de migranți au fost ridicați de pe străzile Timișoara și trimiși în centrele IGI din țară în care erau arondați.

CITEȘTE ȘI: Suplimentarea polițiștilor în „zonele roșii” ale Timișoarei, pentru ținerea sub control a fenomenului migranților

STPT job 1000x200

„Una dintre propunerile mele mai vechi în comitetele noastre a fost să îi ridicăm de pe stradă și să îi retrimitem în centrele în care ei sunt repartizați în țară. Foarte mulți provin din centrele IGI din Suceava, Galați, București, Timișoara fiind doar locul de întâlnire pentru a putea pleca spre Occident. Acum, în urma discuțiilor de la București, cu factorii de decizie, de vineri au început acțiuni puternice de ridicare a acestor persoane de pe stradă și retrimiterea lor în țară. Nici ei nu mai stau pe străzi, nu se mai bat între ei, iar societatea este mulțumită pentru că nu mai întâmpină problemele legate de prezența migranților. Dacă îi ducem de mai multe ori, probabil că îi vom descuraja să revină. Mă aștept să vină înapoi, dar după ce i-au dus o dată, de două, de trei ori, nu mai vin, pentru că ei pierd bani ca să vină, călăuzele probabil își schimbă ruta. Am ridicat și problema călăuzelor pentru că vorbim de trafic de persoane. Informațiile sunt relative, nu putem da detalii nici eu, nici poliția pentru că acele dosare sunt făcute de BCCO, magistratură, Parchet.”, a mai spus Tabără.

Potrivit lui Tabără, în prezent sunt în lucru circa 3.600 de cereri de azil, dintre care 3.200 sunt în Timișoara.

„Până acum sunt 8.000 care au trecut granița și care s-au dus în toată țara. Dar după ce sunt distribuiți în centrele din țară, ei vin aici. Au dreptul să circule. Au plecat cei care nu erau cazați în centrul IGI de la Timișoara. Ceilalți așteaptă soluționarea cererilor de azil. Sunt undeva la 100-200 de persoane.”, a explicat Tabără.

În prezent, în Timiș sunt două centre pentru carantinarea migranților, unul pus la dispoziție de Primăria Timișoara, celălalt de CJ Timiș. Autoritățile locale așteaptă însă și o rezolvare cu privire la bugetarea acestor centre, de la nivel național.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/