Românii din Danemarca donează pentru spitalul din Reșița

Asociația daneză „Dansk International Hjaelp” și comunitatea românilor din Danemarca, prin intermedierea Emanuelei Surdu, româncă plecată cu mai mulți ani în urmă din țară, au făcut o donație generoasă pentru Spitalul Județean de Urgență din Reșița.

Donația constă în materiale sanitare și dezinfectanți, piese de mobilier (noptiere, paturi), lifturi pentru pacienți, saltele cu huse impermeabile, pijamale, lenjerii de pat, toalete mobile și cărucioare.

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Alina Stancovici, mulțumește pe această cale tuturor acelora care au făcut posibilă donația, remarcând că: „gestul este cu atât mai frumos, cu cât niciunul dintre actorii implicați nu are legătură cu Reșița ori cu Banatul, semn că omenirea, măcar o parte a ei, e salvată, însușindu-și lecția umanității, fie și de departe ori dintre străini”.

Nu în ultimul rând, managerul Spitalului Județean aduce mulțumiri și voluntarilor de la „Crucea Roșie”, care au ajutat la descărcarea tirului, precum și societății TMK Reșița, în curtea căreia a fost depozitată donația până la preluarea ei, subliniind, totodată, că reprezentanții societății au manifestat bunăvoință și deschidere pentru unitatea medicală și cu alte ocazii.