Vin vești bune dinspre Primăria Caransebeș, ai cărei reprezentanți așteaptă, de la o zi la alta, să semneze contractul de finanțare pentru spitalul modular, o...
Suntem în plin val 4 al pandemiei de COVID-19. Unul mai mare decât cele prin care am trecut până acum. Și suntem în așteptarea vârfului...
Primăria Municipiului Lugoj derulează în această perioadă actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027, proces prin intermediul căruia se urmărește actualizarea documentelor strategice și alinierea...
Două proiecte care vizează modernizarea infrastructurii rutiere urmează să fie depuse, zilele acestea, pe Programul Național „Anghel Saligny”, de către Primăria Măureni. Primarul comunei, Brian...
Aeroportul Internațional Timișoara anunță că vor fi introduse două zboruri directe către Dubai. Primul va pleca în 30 decembrie, înainte de Revelion, iar cel de-al...
Se preconizează că numărul cererilor pentru ajutor de încălzire la Lugoj va crește în acest an la cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii,...
Florin Cîțu și cabinetul său au plătit astăzi pentru toate relele din ultimele luni de guvernare, pentru haosul în care au aruncat țara, spune Andrei...
Cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și prin prezentarea dovezii de imunizare, până în acest moment doar la cinematograful din Reșița, bucurați-vă de filmele preferate....
Consiliul Județean Timiș a decis să amplaseze o trecere de pietoni supraînălțată în zona în care s-au pierdut cele mai multe vieți în ultimii ani,...
Municipalitatea de pe Bârzava, care derulează un amplu program de modernizare a tuturor unităților de învățământ din oraș, se pregătește să semneze un nou contract,...
Românii pot cumpăra, până pe 27 octombrie, trei tipuri noi de titluri de stat, emise de Ministerul Finanțelor în cadrul Programului Tezaur. Acestea au maturitate...
Campania „Două tone de monede”, prin care s-a urmărit strângerea de fonduri pentru copiii cu afecțiuni hemato-oncologice, a ajuns la final. Suma adunată în aceste...
România este reprezentată în finala unui concurs dedicat tinerilor din țările Uniunii Europene de trei elevi ai Colegiului Național „C.D. Loga” din Timișoara. Aceștia au...
Aplauze în plenul Parlamentului chiar înainte de încheierea votului pentru moțiunea de cenzură. Având în vedere că deputații și senatorii au votat la vedere, numărătoarea...
Asociația OSPD din Caransebeș a implementat, în perioada 14 – 23 septembrie, schimbul de tineri din cadrul proiectului „Implicare prin voluntariat în comunitatea mea”, mobilitate...
Comitetul pentru Situații de Urgență Timiș, întrunit ieri, a hotărât ca în Lugoj să fie impuse restricții de noapte, din cauză că rata de infectare...
Un bărbat și-a găsit sfârșitul seara trecută pe un drum agricol din comuna Păltiniș după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat și a...
Este scandal mare în politica din România după ce în spațiul public au apărut înregistrări audio în care doi liberali din Timiș, printre care și...
Niciun spital public din România nu va mai efectua, timp de 30 de zile, tratamente sau intervenții chirurgicale care pot fi amânate, iar medicii vor...
Social-democrații au emoții înaintea moțiunii de cenzură de astăzi. O recunoaște chiar liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis. Emoțiile sunt generate de...
Senatorul PSD Ion Mocioalcă anunță că zarurile au fost deja aruncate, Guvernul Cîțu va fi debarcat în urma votului de astăzi. „Moțiunea de cenzură va...
Spitalul cu cel mai mare procent de angajați vaccinați a început administrarea celei de-a treia doze cu serul Pfizer. Virgil Musta se află printre primii...
Fostul lider al USR PLUS Caraș-Severin, care din vară a devenit un simplu membru în formațiunea din județ, dă asigurări că parlamentarii conduși de Dacian...
Cei mai mulți medici de familie din județul Timiș au ales să îi monitorizeze pe pacienții diagnosticați cu COVID-19, care nu au nevoie de spitalizare,...
Primăria Timișoara intenționează să aloce o sumă uriașă pentru confortul angajaților Centrului de Proiecte, înființat de noua conducere. Astfel, instituția vrea să cumpere o instalație...
România are, începând din această toamnă, 100 de parcuri industriale. Ultimul titlu de acest gen a fost acordat unei societăți din comuna Ghiroda, aflată lângă...
Prima conferință medicală europeană și cu participare fizică a avut loc în această toamnă la Viena. Este vorba despre o școală de pregătire a doctorilor...
Îndrăgitul interpret de muzică populară Petrică Moise, care a murit sâmbătă fiind infectat cu Covid-19, va deveni cetățean de onoare post-mortem al județului Timiș. Un...
Toate cele șapte paturi de la ATI, destinate pacienților COVID pozitivi, sunt ocupate, iar pentru alți doi bolnavi, medicii încearcă să găsească locuri libere în...
Cele 18 firme care s-au înregistrat în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin pun la dispoziție, în total, 150 de posturi....
Peste 8.000 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore. Rata de infectare a trecut de 10 la...