Tineri din patru țări europene au adus în Caraș-Severin o nouă percepție asupra protecției mediului!

ospd caransebes nevo (2)
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Asociația OSPD din Caransebeș a implementat, în perioada 14 – 23 septembrie, schimbul de tineri din cadrul proiectului „Implicare prin voluntariat în comunitatea mea”, mobilitate ce a reunit la Milcoveni, Caraș-Severin, un număr de 40 de tineri din România, Croația, Serbia și Ungaria.

Tinerii participanți și-au propus, timp de 10 zile, să schimbe atitudinea comunității față de activitățile de voluntariat care să promoveze spiritul civic, implicarea activă și creativă în protejarea mediului și în dezvoltarea comunității prin turismul tematic.

Totodată, tinerii care au participat la implementarea acestui proiect au subliniat faptul că în rândul populației tinere lipsesc oportunitățile de învățare pentru dezvoltarea unor competențe personale, sociale și profesionale, pentru creșterea încrederii și stimei lor de sine, pentru implicarea lor în luarea deciziilor la nivel local și pentru conștientizarea nevoii de protecție a mediului.

ospd caransebes nevo (1)

Proiectul acesta a creat practic premise de învățare pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive a tinerilor față de protecția mediului, formarea competențelor necesare pentru implicarea lor activă și responsabilă în activități de voluntariat pentru protecția mediului și pentru dezvoltarea comunității lor și pentru sporirea gradului de informare și conștientizare a nevoii de protejare a mediului înconjurător în rândul membrilor comunităților partenere.

„Scopul proiectului nostru a fost de a dezvolta o atitudine pozitivă față de calitatea mediului înconjurător în rândul tinerilor și al cetățenilor comunităților partenere, de a crește implicarea lor responsabilă ca cetățeni europeni în activități de voluntariat pentru protecția mediului și dezvoltarea comunității, pentru a schimba imaginea comunităților defavorizate și atragerea turiștilor.”, transmit reprezentanții OSPD.

ospd caransebes nevo (5)

STPT job 1000x200

Obiectivele proiectului au fost:

1. Sporirea motivației pentru calitatea mediului înconjurător a celor 40 de tineri din 4 țări, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani;
2. Dezvoltarea competențelor necesare implicării civice în acțiuni de voluntariat pentru protecția mediului a celor 40 de tineri din 4 țări, cu vârste între 16 și 22 de ani, pe perioada derulării proiectului.
3. Creșterea gradului de conștientizare a nevoii de protecție a mediului în rândul membrilor celor 4 comunități partenere, pe parcursul proiectului și după încetarea finanțării lui.

Proiectul „Implicare prin voluntariat în comunitatea mea” a fost finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

ospd caransebes nevo (4)

ospd caransebes nevo (3)

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/