Roxana Mihaela Lăzărescu lasă sistemul bancar pentru a face bine bătrâna unitate spitalicească de pe Valea Bistrei.
Managementul lui Alin Mihăescu a ținut în viață Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu în ultimul deceniu, însă primarul Grigore Goja crede că o altă „rețetă” i-ar putea ameliora și mai mult starea de sănătate, afectată serios de vârstă și de subfinanțare. În acest sens, edilul-șef mizează din această lună pe managementul Roxanei Mihaela Lăzărescu, o economistă care a performat timp de 11 ani în BCR Reșița și Caransebeș. Nu e însă o trecere bruscă de la sistemul bancar la sistemul public de sănătate, Roxana Mihaela Lăzărescu absolvind între timp cursul de management spitalicesc și investigând probleme cu care se confruntă și alți manageri de spitale din județ, cu care a intrat în contact de ceva vreme.
„Îmi doresc și ne dorim cu toții mai mult pentru spitalul din orașul nostru. Domnului Alin Mihăescu îi expiră mandatul. Nu l-am demis, nu l-a dat nimeni afară. Pur și simplu, am considerat că e bine să încercăm o schimbare la nivel de management. La fel au considerat și mulți dintre consilierii locali. A existat în prealabil o consultare cu o parte din consilierii locali. E un interimat de 6 luni, postul va fi scos la concurs la momentul potrivit, dar ne-am dorit să încercăm și altceva. Doamna Lăzărescu a performant în sistemul bancar, are dorința de a face bine, de a face bine comunității și i-am încredințat conducerea spitalului.”, și-a motivat primarul Goja decizia.
Managementul Roxanei Lăzărescu la spitalul din Oțelu Roșu va începe cu un audit. Pentru a cunoaște situația cât mai reală, pentru a identifica soluții, pentru a afla unde trebuie intervenit imediat, nu cu intenția de a găsi eventuale bube sau vinovați.
Primarul Goja rămâne și el preocupat de situația spitalului, de condițiile și serviciile medicale de care beneficiază cetățenii. „Vom sprijini și noi, în limita posibilităților, așa cum am făcut-o și până acum, dar spitalul are multe nevoi. Primăria și Consiliul Local au finanțat spitalul în măsura posibilităților. La nevoile care sunt acolo, trebuie venit cu infuzie serioasă din afară. Avem acel proiect pentru ambulatoriu, asistență managerială de înaltă calitate. Ambulatoriul va intra în reabilitare. Va exsita și dotare, inclusiv cu CT și aparatură medicală pentru toate cabinetele. Lucrăm și la un proiect pe risc seismic, încercăm să obținem o finanțare pentru modernizarea clădirii spitalului. Singurii bani pe care îi putem accesa pentru reabilitări aici ar fi, alte axe de finanțare nu există. Spitalul e o preocupare continuă, o prioritate pentru mine, de asta vă pot asigura. Încercăm să facem bine!”, a mai spus edilul-șef pentru Express de Banat.