Universitatea Politehnică din Timișoara este prima din țară care face parte din grupurile care susțin Carta Diversității, inițiativă care promovează diversitatea, incluziunea și egalitatea de...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Păun Baba, la data faptei...
Localnicii din apropierea zonei turistice Muntele Mic care doresc să ofere preparate tradiționale pregătite în propria gospodărie o pot face respectând anumite reguli. Bucatele se...
Consiliul Local al Municipiului Lugoj va decide majorarea impozitului pe teren cu 500% pentru două persoane care nu și-au curățat suprafețele de ambrozie, deși au...
Penitenciarul Timișoara scoate la concurs 23 de posturi de agent din sursa externă. Cei interesați trebuie să îndeplinească anumite condiții. Potrivit reprezentanților instituției, posturile scoase...
În timp ce Timișoara este la un pas de carantina totală, cei din USRPLUS sunt interesați de un alt subiect, pe marginea căruia s-au și...
Pas important în vederea reabilitării Conacului Mocioni din Foeni, una dintre cele mai vechi clădiri din Banat. Consiliul Județean Timiș a scos la licitație proiectarea...
De când cu pandemia asta și cu congresele PNL și USR, parcă ne-am tâmpit de tot. Bine, nici înainte nu eram mai breji (aici vorbesc...
În Reșița se trăiește bine, chiar foarte bine, am putea afirma, dacă ne gândim că pentru un loc de parcare unii proprietari de autoturisme au...
Liderul PSD Timiș crede că administrația Fritz reprezintă o „țeapă uriașă” pe care au luat-o timișorenii. Alfred Simonis susține că noul primar al Timișoarei nu...
Alin Nica anunță că respinge orice formă de închidere a Timișoarei. De asemenea, într-o vizită pe care a realizat-o marți la București, șeful Consiliului Județean...
Cele mai multe dintre decesele asociate COVID din ultima săptămână s-au înregistrat la persoane nevaccinate. În săptămâna 20 – 26 septembrie, 38.9% din totalul cazurilor...
111 orașe și 610 comune au incidență de peste 3 la mie! Între orașe, Timișoara! Între comune, Ticvaniu Mare! Dintre localitățile cu rată crescută de...
Premierul Florin Cîțu i-a cerut lui Raed Arafat să modifice hotărârea CNSU în sensul în care activitățile din domeniul Horeca să poată continua pentru cei...
Vești bune pentru părinți, după ce consilierii locali reșițeni au aprobat în ședința ordinară de astăzi predarea către Compania Națională de Investiții a amplasamentului pe...
Municipalitatea lugojeană ar putea desființa Cantina de Ajutor Social și reorganiza serviciul prin care persoanele nevoiașe să primească hrana gratuită de la Primăria Lugoj. Primarul...
10.826 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar 207 pacienți au murit. 1.320 de persoane sunt...
Autoritățile anunță, miercuri, că în spitalele din România sunt doar cinci paturi libere în secțiile ATI COVID. Trei paturi libere sunt la București, unul în...
Spitalele din Reșița, Caransebeș și Oravița sunt în continuare pline de pacienți infectați cu nenorocitul coronavirus! Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, 178 de...
Primăria Timișoara a pregătit un nou regulament de publicitate stradală, un accent important fiind pus pe centrul orașului. Documentul prevede, printre altele, ca prin vitrinele...
Openul european WKC la karate se va desfășura la Sala Polivalentă din Reșița, la acest sfârșit de săptămână. Sunt anunțați pentru participare 195 de competitori...
Patru dintre localitățile comunei Constantin-Daicoviciu din județul Caraș-Severin beneficiază de un proiect în valoare totală de 5.500.000 de lei. Este vorba despre sistemul de alimentare...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, va discuta cu reprezentanții din domeniul medical pentru a decide dacă, chiar și în condițiile în care într-o localitate rata de...
Europarlamentarul PNL lansează din nou pe piață promisiuni electorale. De data aceasta, liberalii au găsit soluții pentru salvarea uzinei reșițene, le mai trebuie doar un...
România este pe locul 6 în lume și pe locul 2 în Europa la decesele înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunțat marți seara...
Teatrul Național din Timișoara anunță că va suspenda activitatea cu publicul până la mijlocul lunii octombrie, ca urmare a măsurilor prevăzute pentru rata actuală de...
Primăria Timișoara anunță că patru parcări sunt în curs de realizare în diferite cartiere ale orașului, în locul fostelor garaje demolate. Investiția se ridică la...
Platforma ROVACCINARE permite, începând de luni seară, programarea celor care doresc să se vaccineze cu doza a III-a de vaccin anti-COVID, iar programările se pot...
De mai bine de o săptămână, cea mai mare instituție agricolă din Caraș-Severin are conducere nouă, după demisia inginerului Liviu Munteanu, cel care a asigurat...
Se lucrează din nou la capacitate maximă în secțiile de boli infecțioase din cauza numărului mare de pacienți diagnosticați cu Covid-19. Situația este una serioasă,...
Se toarnă fundația pentru lucrarea David și Goliat, pe aleea din fața Halei Minda. Echipa de la Secția de Întreținere a Primăriei pregătește suportul pentru...