FOTO. 1.700 de euro, un loc de parcare în Timișoara!

parcare3

Primăria Timișoara anunță că patru parcări sunt în curs de realizare în diferite cartiere ale orașului, în locul fostelor garaje demolate. Investiția se ridică la 700.000 de euro și va aduce aproximativ 400 de locuri în plus, care vor fi introduse în noul sistem de parcare.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, informează că instituția are în derulare patru proiecte de parcaje noi în cartiere. Acestea sunt realizate în locul fostelor garaje de lângă parcul Clăbucet, pe strada Pepinierei, în zona Steaua și Bucovina.

Acest model de demolare a garajelor și crearea de locuri noi de parcare la nivel va fi continuat. Cele patru parcaje vor aduce în jur de 400 de locuri noi pentru rezidenți. Costul per loc va fi de aproximativ 1.700 de euro. Pentru context, un proiect de parcare supraetajată, precum cea de la mall, poate costa undeva între 15.000 – 20.000 de euro per loc. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 3,3 milioane de lei sau 0,7 milioane de euro. Ne-am asigurat că vom proteja cât de mulți arbori putem, știind că poate dura decenii pentru ca aceștia să crească la loc, chiar adaptând trotuarele în proiect. Am cerut să avem o suprafață verde cât mai mare, dar a trebuit din păcate să tăiem doi arbori la Pepinierei pentru a lega parcarea nouă de cea existentă. În zona Bucovina am folosit dale pentru locurile de parcare pentru a menține la un nivel mai rezonabil temperatura pe timp de vară”, a explicat Ruben Lațcău.

parcare1

Viceprimarul Timișoarei a afirmat că proiectele se află în diferite stadii de implementare, aproape finalizat fiind cel din Steaua. Aici mai trebuie doar amenajat spațiul verde din scuaruri și sistemul de iluminat public. De asemenea, la parcarea din Bucovina prima secțiune este aproape gata, la fel și la cea din Clăbucet. De lucru mai este însă la parcarea de pe str. Pepinierei, unde s-a așternut stratul de piatră săptămâna trecută.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ruben Lațcău a vorbit și despre noul sistem de parcare Timpark, care va fi mutat de la Societatea de Drumuri Municipale sub conducerea directă a primăriei. De altfel, vineri, de la ora 16.00, va fi organizată o dezbatere publică pe marginea acestui subiect.

Prin această schimbare vrem să investim banii pe care îi plătesc oamenii pentru parcare pentru construirea de noi locuri, pentru menținerea celor existente și pentru a extinde Timpark-ul în cartiere. Așa cum am spus în programul de guvernare locală. Pe scurt: banii din parcări vor merge spre parcări. Toate cele patru parcaje despre care am vorbit le vom introduce în sistem, astfel încât rezidenții să poată avea un loc de parcare al lor, acolo unde au rezidența/domiciliul. Regulamentul pentru Timpark îl vom prezenta săptămâna aceasta”, a detaliat viceprimarul Timișoarei.

parcare4

parcare2

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/