Deputatul Luminița Jivan, membru în Comisia de Buget Finanțe din Parlament, a dat aviz negativ propunerii lui Ludovic Orban pentru Ministerul Finanțelor! Liderul social-democraților cărășeni...
Chiar dacă, în urma aprobării moțiunii de cenzură, forțele PSD au fost slăbite la nivel local, o parte dintre edilii social-democrați nici nu se gândesc...
Arhimandritul Justinian Tibil, starețul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului – Teiuș, riscă nu numai să fie dezbrăcat pentru totdeauna de haina preoțească, dar și să rămână...
În doar câteva ore, sala „Horaţiu Vornica” din Reşiţa va găzdui vernisajul expoziţiei de fotografie în amintirea omului care a marcat mediul cultural cărăşean: Nicolae...
Timișoara a mai înregistrat o premieră frumoasă. Persoanele cu deficiențe de auz au participat sâmbătă la atelierul Central Park, prin care s-a promovat puterea de...
Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au triumfat la scorul de 83-81 în prima deplasare a sezonului, pe terenul celor de la CSA Steaua. Deși au...
Iubitorii de muzică clasică au de ce să fie bucuroși, deoarece săptămâna aceasta Orchestra Filarmonicii Altenburg-Gera vine la Timișoara, nu pentru unul, ci două concerte....
Scriitoarea momentului, Lavinia Călina, este aproape de a lansa a X-a lucrare. Deși stabilită de doi ani în Anglia, caransebeșeanca aduce în patria natală o...
În zona Cornereva, fondul forestier arde de zile bune. Peste 100 de persoane intervin și acum pentru lichidarea flăcărilor care au distrus deja circa 40...
Temperaturile ridicate înregistrate în această perioadă duc cu gândul la vară, însă medicii sfătuiesc cetățenii să fie precauți, deoarece gripa, virozele și pneumoniile sunt prezente...
Femeile antreprenor ambițioase, puternice și care își doresc să treacă la următorul nivel sunt așteptate la „ELITE Business Club”, un eveniment de networking pentru femei...
O nouă poluare a apelor Dunării a fost identificată în această dimineață. Apele Române, Garda de Mediu și Căpitănia Portului Moldova Veche sunt în alertă...
La Slatina Timiș, primarul Gheorghe Roma se întrece în proiecte atât cu fonduri europene, cât și cu fonduri guvernamentale. Toate au ca rezultat final îmbunătățirea...
De ce? De tot. De tot ce se întâmplă în țara asta. După 1989 au venit șmecherii și au ras tot ce se putea. Adică...
Omul de afaceri timișorean, cu investiții importante în transporturi, imobiliare și turism, nu mai găsește forță de muncă suficientă, iar reprezentanții instituțiilor statului îi bagă...
Consilierii locali timișoreni au votat rectificarea de buget prin care vor fi alocați bani pentru salvarea Casei Muhle, aflată deja într-o stare deplorabilă, dar și...
Noul manager al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș promite că va produce proiecte fără niciun cost pentru întocmirea documentației. În plus, face deja demersuri...
Lucrările de reabilitare a străzilor din centrul Timișoarei aduc cu ele schimbări de trasee ale mijloacelor de transport în comun. Societatea de Transport Public a...
Lucrările sunt în toi pe podul Eroilor din Timișoara, iar Nicolae Robu speră că de astăzi într-o săptămână să fie deschis traficului. În ceea ce...
Nominalizarea lui Marcel Vela pentru fotoliul de Ministru de Interne a stârnit deja destule controverse. La Timișoara, se și protestează din această cauză! Caransebeșeanca Dorina...
O serie de voluntari, iubitori ai muntelui, au realizat o acțiune de marcare a traseelor turistice din Munții Țarcu, un traseu european de lungă distanță,...
În ideea transformării orașului Moldova Nouă într-o viitoare stațiune turistică, primarul Adrian Torma știe că una din mișcările cele mai inteligente se referă la Insula...
Peste 100 de ghizi vin al Timișoara, la noua ediție a „Conferinței Naționale a Ghizilor de Turism”, un eveniment menit să le ofere acestora ocazia...
Mijlocul lunii octombrie a fost de bun augur pentru unul dintre partidele care câștigă tot mai mult teren atât în spectrul politic de la malul...
Lărgirea la patru benzi a drumului spre Moșnița Nouă e de mult timp pe agenda publică a autorităților locale și județene din Timișoara, măcar la...
Poli a pierdut derbiul cu UTA disputat recent la Arad. Totuși, fotbalistele de la Fortuna Becicherecu Mic au mai salvat din onoarea fotbalistică bănățeană în...
Aeroportul Internațional Timișoara anunță că, odată cu trecerea la ora de iarnă, intră în vigoare un nou orar al zborurilor. Compania aeriană Ryanair introduce un...
Asociația Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii a încredințat în mod oficial activitățile de fundraising societății ADV Communication din București. Contractul a fost semnat...
Evoluția tehnologiei în secolul XXI are și reversul medaliei… pentru elevii chiulangii. Prin intermediul celor mai performante smartphone-uri și gadgeturi, la mare trend în lumea...
La campusul Universității „Efmimie Murgu” din Reșița, în care Uniunea Europeană a investit sume amețitoare, nu se vede prea mare agitație, dar conducerea instituției dă...