Pro România e gata de transferul numelor grele! „Porțile partidului sunt deschise pentru oamenii de calitate”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Mijlocul lunii octombrie a fost de bun augur pentru unul dintre partidele care câștigă tot mai mult teren atât în spectrul politic de la malul Dunării, cât și în cel din Caraș-Severin. Astfel, Pro România face demersuri să se impună cu un rezultat zdrobitor la alegerile locale din 2020.

Prezent în orașul de la malul Dunării pentru consolidarea celei mai puternice filiale din Clisura Dunării – Organizația Pro România Moldova Nouă -, coordonatorul partidului condus de Victor Ponta în Caraș-Severin, Sorin Simescu, anunța nu doar închegarea lucrurilor în cadrul celor trei organizații (Moldova Nouă, Pojejena, Coronini), ci și pașii care trebuie parcurși pentru a dobândi o echipă solidă și în celelalte comune, cum ar fi Berzasca, Socol sau Gârnic.

1000x100 (4)

Planul celor de la Pro România nu se oprește însă aici, obținerea unui rezultat pe măsură la alegerile de anul viitor fiind în strânsă legătură cu acapararea oamenilor cheie din cadrul administrațiilor publice locale. Deși nu a vorbit concret despre câți dintre primarii din zonă intenționează să facă pasul spre partidul din care face parte, Simescu a dat de înțeles că porțile Pro România sunt larg deschise oamenilor de calitate.

„Vă pot spune doar atât: Pro România este un partid deschis tuturor! Îi așteptăm pe toți să vină și, bineînțeles, oamenii de calitate vor fi bine veniți în Pro România. Nu am să vă dau nume, dar suntem un partid deschis la absolut orice om care poate aduce plus valoare partidului nostru și organizației noastre județene”, a ţinut să puncteze coordonatorul Pro România în Caraş-Severin pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/