Una caldă, alta rece! Podul Eroilor ar putea fi deschis circulației în câteva zile! Robu, nemulțumit că lucrările de pe Dragalina stagnează

Lucrările sunt în toi pe podul Eroilor din Timișoara, iar Nicolae Robu speră că de astăzi într-o săptămână să fie deschis traficului. În ceea ce privește podul Dragalina, lucrările stagnează, motiv pentru care edilul este nemulțumit.

Podul Eroilor din Timișoara este aproape finalizat și ar putea fi dat spre folosință în câteva zile. Totul depinde de condițiile meteorologice, spune primarul orașului de pe Bega. „Am fost pe șantierele celor două poduri. Dacă vremea va rămâne bună în continuare, atunci până la sfârșitul săptămânii, poate de luni într-o săptămână, o să dăm în folosință și podul Eroilor. A fost turnat primul strat de asfalt și se va turna și stratul de uzură, vom face marcajele și vom da drumul la trafic”, a spus primarul în cadrul unei conferințe de presă.

După ce se va da drumul la circulație, se va mai lucra la trotuare și la pistele de biciclete, dar în timpul amenajărilor de pe o parte, pietonii vor putea circula pe cealaltă. În ceea ce privește podul Dragalina, lucrările stagnează, lucru care îl nemulțumește pe edil.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Nu știu ce s-a întâmplat, i-am cerut domnului Culiță Chiș să îi ia în primire pe cei care lucrează acolo pentru că vorbim de o demobilizare care a apărut după ce l-am dat în folosință. Câtă vreme au avut undă verde să lucreze au lucrat bine cei ce la podul Dragalina, dar acum îmi doream să îl punem la punct. Să vedem cum se montează variantele finale de balustrade. Se fac operațiunile de finisaj, dar din păcate acum e o demobilizare supărătoare”, a mai adăugat Robu.

Ambele șantiere au fost susținute cu bani de la Guvern, prin Proiectul Național de Dezvoltare Locală.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/