Mi-e scârbă

De ce? De tot. De tot ce se întâmplă în țara asta. După 1989 au venit șmecherii și au ras tot ce se putea. Adică putem fi atât de cretini încât să credem că absolut toate fabricile erau pe pierderi? Tot cuprul, tot cărbunele, tot gazul etc. erau niște găuri negre? Gunoaiele ce se numeau și încă se mai numesc politicieni au ras tot. Au vândut pe nimic. Pardon, au privatizat. Pe ce? Pe aproape nimic. Economia se zbate, în ciuda afirmațiilor guvernanților care se laudă cu creșteri exponențiale. Domnilor, unde sunt aceste creșteri? De ce nu le vedem și noi, în creșterea nivelului de trai? De la Mona Muscă, nimeni din cei aleși nu s-a gândit măcar să meargă cu coșul în piață. Și pe Mona au executat-o. Prietenii, firește! De ce nu putem fi normali? Pentru un Dragnea, pentru o Viorica, pentru un Ponta, pentru un Hunor, pentru un Iohannis, pentru un Băsescu, pentru un oricare nemernic ce se cațără pe treptele cele mai înalte ale statului român? Ce ne oprește, dragilor, în a-i opri pe acești nemernici în ascensiunea lor în funcțiile de decizie ale statului? Suntem lași, neputincioși, fricoși? Sau nu ne pasă. Nu ne pasă de viitorul nostru? Dar ne pasă de ceva?