„Leii” din Banat au o perioadă nefastă la acest început de primăvară. Echipa de baschet de la SCM Timișoara a fost eliminată din Cupa României,...
Ospitalitatea din satul bănățean va fi cunoscută și de turiștii din afara țării, dar și de cei din alte regiuni ale României prin intermediul unui...
La fel ca în anii precedenți, Ziua Poliției Române, celebrată la data de 25 martie, a fost marcată în centrul Timișoarei. Reprezentanți ai IPJ au...
Doctorul Iulius Jugănaru (foto) a fost schimbat de la conducerea Spitalului CF Timișoara din cauza condițiilor jalnice în care se află unitatea medicală, a afirmat...
Fostul președinte PNL Caransebeș, Felix Borcean, i-a adus la cunoștință președintelui Orban tensiunile din filiala Caraș-Severin a partidului și chiar a făcut o înțelegere cu...
Societatea Salprest SA, aflată în insolvență, a transmis o solicitare consilierilor municipali din Lugoj privind convocarea Adunării Generale a Acționarilor, în sala de consiliu a...
Edilii locali ai orașului Buziaș vor implementa mai multe proiecte cu finanțare europeană, pentru modernizarea unor clădiri publice, dar și a infrastructurii din orașul stațiune,...
După lucrările de reabilitare din cadrul Liceului Tehnologic „Mihai Novac”, al Liceului Teoretic „General Dragalina” și al Școlii Gimnaziale „Romul Ladea”, a venit și rândul...
Conducerea administrativă din comuna Marga propune cetățenilor dezvoltarea simțului civic prin muncă în folosul comunității. Primarul Nicolae Beg nu se lasă până nu vede comuna...
ASU Poli a obținut victoria sezonului, la scorul de 3-0, acasă cu Petrolul Ploiești, formație pe care elevii lui Cosmin Petruescu pur și simplu au...
În Anul omagial al satului românesc, Episcopia Caransebeșului a organizat ieri, 23 martie, în Parohia Petroșnița, faza județeană a Olimpiadei de Religie. Peste 100 de...
Târgul de nuntă organizat în premieră în zona Clisurii Dunării, de către Sala de Evenimente Alex din Moldova Nouă, a atras câteva sute de persoane...
ACS Poli a reușit să încurce liderul de dinaintea etapei a 26-a din liga secundă, după ce a scos un 0-0 pe terenul Sportului Snagov....
KineDok, platforma de distribuție alternativă a filmelor documentare europene, organizează lansarea internațională a noului sezon al anului 2019 la festivalul de film Febiofest din Bratislava...
Marius Isac și Andrei Ungur sunt convinși că Felix Borcean nu are nimic personal cu ei și tocmai de aceea se consideră prinși la mijloc...
Angajații determină succesul unui business, dacă acesta se adaptează la nevoile angajatului modern. O nouă ediție HR VIBES la Timișoara – practici, tendințe și previziuni....
Teatrul, un izvor nesecătuit al divertismentului, al informării și al educației, continuă și astăzi să inspire și să unească diversele culturi din întreaga lume! Datorită...
Casa stăvilar de la Coștei este un monument istoric unic pe teritoriul județului Timiș. Este singura construcție cu caracter tehnic care este inclusă în lista...
Numărul locurilor de muncă vacante din Caraș-Severin a crescut la finalul acestei săptămâni la aproape 100, potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei...
Primarii din peste 30 de unități administrativ-teritoriale se dezic de formațiunile politice din care fac parte și vor să-și înființeze un partid, care să se...
Secretarul general al Pro România, Ion Mocioalcă, taxează demersul inițiat de liberali, cu complicitatea social-democraților, prin care se urmărește schimbarea vicepreședintelui PMP al Consiliului Județean...
O competiție internațională a transformat Timișoara pentru două zile în capitala roboticii. 70 de echipe din țară și străinătate concurează în cadrul „RoboTEC”, competiție organizată...
Naționala României a pierdut cu 1-2 primul meci din campania de calificare pentru Campionatul European din 2020, jucat cu Suedia, la Stockholm. Un început cu...
Bugetele pentru anul în curs ale primăriilor din Timiș nu sunt afectate de noul sistem de calcul, susține Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș. Potrivit...
Senatorul Ioan Iovescu, ajuns în Parlament după ce și-a făcut singur campanie electorală prin județ, circulând cu mașina de instructor auto, și-a anunțat revenirea pe...
Lugojenii au posibilitatea să participe în perioada următoare la cursuri de inițiere, specializare sau calificare în diverse meserii, prin intermediul Casei de Cultură a Sindicatelor....
Alimentele și consumatorii acestora vor fi țintele principale ale seminarului găzduit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș marți, 2 aprilie, începând cu ora...
Timișoara Saracens a pierdut finala Cupei României, la scorul de 24-14, cu CSM București. Meciul amânat cu aproape patru luni a fost unul dominat de...
Elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Moisi” Moldova Nouă au dat dovadă atât de ingeniozitate, cât și de perspicacitate, în cadrul evenimentului găzduit de Casa de Cultură...
Zilele Internaționale ale Apelor au fost prilejul perfect pentru ca reprezentanții celei mai prețioase ape din lume să organizeze prima ediție a porților deschise la...
Ripensia Timișoara a obținut victoria scontată, conform clasamentului, la scorul de 2-0, pe terenul celor de la CS Balotești, cu două goluri marcate de Drăghici,...
Municipalitatea reşiţeană a inaugurat locul de joacă amenajat din bugetul propriu în Parcul Siderurgistului din Govândari, la deschiderea acestuia fiind prezenți peste 1.000 de copii!...