Viceprimarul Isac și city managerul Ungur, victime colaterale în războiul Borcean – Vela!

Marius Isac și Andrei Ungur sunt convinși că Felix Borcean nu are nimic personal cu ei și tocmai de aceea se consideră prinși la mijloc într-un război din care pierde toată lumea.

Ungur i-a luat locul la conducerea organizației locale PNL lui Felix Borcean și acum numără zilele pe care le mai petrece pe postul de city manager al Caransebeșui, după ce edilul a propus, iar majoritatea PSD – PNL (!) de data asta validat desființarea postului de administrator public. Pe motiv că e prea bine plătit și că oricum ceea ce făcea city managerul pot face de acum încolo cu aceleași rezultate primarul și viceprimarul. „Dumnealui nu cred că are o problemă cu mine sau cu Marius Isac, noi suntem doar o răzbunare a lui, victime colaterale. El are o problemă cu președintele Marcel Vela, problemă care nu văd de unde a apărut. Au fost situațiile cu creditele și organigrama. Le-am discutat după fiecare ședință. La organigramă, de exemplu, a desfințat postul unei femei însărcinate în luna a treia, care era și șefa lui de cabinet și toată lumea l-a rugat -să o mai lase încă trei luni pentru că nu poți să dai cu șutul în fund unei persoane care a fost lângă tine. Dar pentru că a fost și șefa de cabinet a domnului Vela s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Cu creditul la fel, am avut discuții, am fost oarecum de acord cu tot ce s-a întâmplat acolo. Nu s-au primit telefoane, s-a propus să mai amânăm, să vedem că poate mai sunt și alte soluții. A ieșit din birou, a cu dat cu pumnul în masă: «Dacă nu vreți, eu oricum nu retrag de pe ordinea de zi!», a explicat Andrei Ungur.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Viceprimarul Marius Isac spune că va colabora instituțional de acum încolo cu primarul Felix Borcean și speră ca interesele orașului să nu aibă prea mult de suferit din cauza tensiunilor interne din PNL Caransebeș. „Nu cred că era necesar să ia pulsul partidului, așa cum s-a justificat, pentru că nu era cazul și, până la umră, care puls?! La ce? Este alegerea dânsului, dar el știe mai bine când și unde a sărit macazul, în rest viața merge înainte. Vom face tot ceea ce este necesar pentru bunul mers al Primăriei și al orașului, vom avea proiectele noastre de consiliu pe diferite teme, pe diferite lucrări, iar ulterior vom vedea ce va fi”, a afirmat Isac.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/