Două cereri de finanțare au fost depuse de administrația locală din Slatina-Timiș pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Dacă finanțatorul programului – Ministerul Dezvoltării...
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, mai multe străzi din comuna Băuțar urmează să fie asfaltate, până la finalul anului viitor. Cum cei 18 kilometri...
Aflat la primul mandat, Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, își cunoaște prioritățile, iar de săptămâni bune lucrează la documentația necesară accesării Programului Național de Investiții...
Administrația locală solicită finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru cinci proiecte care vizează modernizarea infrastructurii locale. Pentru ca toate proiectele sale...
Vești bune pentru locuitorii din zona Celnic, după ce administrația locală a anunțat că lucrările de pe străzile Cerna, Colonia Roșie și Vasile Alecsandri vor...
Primarul municipiului de pe Timiș și Sebeș, Felix Borcean, a declarat că angajații din aparatul administrativ au pregătit toate documentațiile necesare în vederea atragerii fondurilor...
Modernizarea infrastructurii rutiere continuă în comuna Mehadia, după ce la începutul lunii august mai multe tronsoane de drum au intrat în șantier. În tot acest...
Primăria Caransebeș continuă asfaltările pe mai multe străzi din oraș. În timp ce în unele cartiere lucrările s-au încheiat deja, în alte zone administrația locală...
În bugetul pe anul 2021 sunt cuprinși bani pentru studiile de fezabilitate și proiectele tehnice ale coridoarelor urbane integrate de transport local. „Comunitatea europeană va...
Aflat la primul mandat, Remus Rof spune că, pentru a spori confortul locuitorilor din comună, este nevoit să înceapă cu intabularea terenurilor și a clădirilor,...
Orașul de pe Valea Bistrei este primul din Caraș-Severin și printre puținele din România care se pot lăuda că au asfalt pe fiecare stradă! Primarul...
3 km de străzi mai sunt de asfaltat și primarul Luca Mălăiescu se poate mândri că orașul Oțelu Roșu este finalizat din punct de vedere...
În această perioadă conducerea Primăriei Oțelu Roșu creionează bugetul pentru anul 2021. Luca Mălăiescu împarte bani și pentru investițiile în derulare, dar și pentru investiții...
Anul 2020 a fost unul bun la Oțelu Roșu din punct de vedere administrativ. Primarul orașului, Luca Mălăiescu, este mulțumit de ceea ce s-a realizat,...
Primarul Felix Borcean își propune ca prioritate să asfalteze străzile cu probleme! La capitolul investiții în infrastructură pentru 2021 se vor încadra acele tronsoane de...
Primăria Timișoara continuă operațiunea de tăiere a cablurilor aeriene. Cetățenii care vor avea probleme cu transmisiile de date sau voce sunt sfătuiți să se adreseze...
Inundarea mai multor străzi din Lugoj, care se repetă de mai mulți ani, în urma ploilor torențiale, impune cât mai rapid găsirea unor soluții tehnice...
Săptămâna trecută au fost semnate 23 de contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în...
După ce la Timişoara de miercuri seara a început campania de spălare şi dezinfecţie a străzilor, astăzi s-a trecut la trotuare, la solicitarea cetăţenilor, spune...
Mai multe străzi din capitala Banatului vor avea nume noi după ce acest lucru a fost votat de Consiliul Local Timișoara. În principal, este vorba...
Primarul Adrian Torma a semnat astăzi contractul care va pune orașul Moldova Nouă pe harta localităților moderne, cel puțin din punct de vedere al iluminatului...
Șeful administrației publice din Oțelu Roșu a depus două noi proiecte la Guvern în vederea obținerii de fonduri pentru alte lucrări de asfaltare și pentru...
În perspectiva anului 2021, când Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii, municipalitatea realizează în oraş mai multe lucrări care au drept scop fluidizarea circulaţiei...
La Oțelu Roșu continuă lucrările de asfaltare a străzilor cu bani de la bugetul local, pentru o cât mai bună infrastructură rutieră. Primarul orașului își...
Zeci de străzi din Timişoara urmează să fie curăţate, începând din 1 iulie. Angajații firmei de salubrizare vor spăla asfaltul din zona Dâmbovița și Lipovei,...
Miros înțepător, mizerie și guri de canal care refulează, cu asta se confruntă zilnic cetățenii Lugojului care locuiesc pe străzile Gheorghe Șincai și Partizanilor. Oamenii...
Primăria Timișoara nu se mai joacă cu cei care nu îi respectă solicitările. După ce autoritățile locale au pus piciorul în prag referitor la furnizorii...
Asfaltarea străzilor pe PNDL2 se apropie de final la Oțelu Roșu. Edilul orașului de pe Valea Bistrei spune că primul strat de asfalt s-a turnat,...
Consilierii locali din Oțelu Roșu s-au reunit pentru o rectificare pozitivă a bugetului local, în urma primirii primei tranșe de bani pe PNDL 2, pentru...
Campania asfaltărilor continuă la Oțelu Roșu. Primarul Luca Mălăiescu investește peste 5 milioane de lei din fonduri guvernamentale și locale în reabilitarea și modernizarea străzilor...
Este de departe cel mai costisitor proiect depus de o localitate din Caraș-Severin prin Programul Național de Dezvoltare Locală, însă ceea ce părea imposibil devine...
Un proiect de 3,5 milioane de euro va aduce un suflu nou în stațiunea de pe Valea Cernei. Administrația din Băile Herculane a depuse cererea...