Prima tranșă de bani prin PNDL 2! Oțelu Roșu a primit 1,2 milioane de lei!

Consilierii locali din Oțelu Roșu s-au reunit pentru o rectificare pozitivă a bugetului local, în urma primirii primei tranșe de bani pe PNDL 2, pentru reparații străzi.

„Deși de la Guvern nu am primit niciun ban în urma rectificării din cote și sume defalcate din TVA, am primit bani pentru lucrările pe PNDL 2, de asfaltare străzi și am rectificat bugetul cu prima tranșă primită ca decont de lucrări în valoare de 1.200.000 de lei”, ne-a precizat primarul Luca Mălăiescu.

PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice. Valoarea totală a lucrărilor ce vor fi efectuate la Oțelu Roșu se ridică la 2,2 milioane de lei.

Primarul orașului Luca Mălăiescu ne-a declarat că în ultimii 2-3 ani s-a asfaltat în Oțelu Roșu mai mult decât în ultimii 20 de ani, la ora actuală jumătate din străzile de pe raza orașului fiind asfaltate, iar cu ce se va reuși până la sfârșitul anului, administrația publică se apropie de 90%.