Modernizarea infrastructurii rutiere continuă în comuna Mehadia, după ce la începutul lunii august mai multe tronsoane de drum au intrat în șantier. În tot acest timp, s-a reușit asfaltarea străzilor din Cropolea, Iardastita, ACH, Țigănia Mare, Pod Cimitir, Curte Bloc, Mala Spitalului, iar zile trecute s-a intervenit pe alte cinci.
„Lucrurile se mișcă bine! Încet – încet facem pași spre normalitate, creăm condiții de anul 2021. Mai avem mult de muncă, foarte multe proiecte fiind pe tapet și în diferite stadii, dar un lucru este cert: suntem pe calea bună. Alte patru străzi ale Plugovei poartă asfalt nou. De asemenea, și strada Rujan din Globurău a fost modernizată cu infrastructura și covor asfaltic. Îi asigur pe plugoveni și pe globeni de toată bună-voința și de tot sprijinul meu, pentru un trai mai bun.”, a transmis primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.
Încă de la preluarea mandatului, edilul-șef și-a propus să pună la punct infrastructura de apă și canal și să modernizeze străzile rămase neasfaltate de pe raza comunei.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Societatea Timișoara îi cere președintelui să nu promulge noua Lege ANI, despre care spune că are ca scop îndepărtarea unor adversari politici. Organizația transmite că îl va apăra pe...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
17 August 2026
„Fără condamnați în funcții publice”. Grindeanu, mesaj pentru Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
„Nu cunosc om mai cinstit și mai credincios decât Dominic”. Cum îl apără liderul USR Timiș pe Fritz
Raluca Pantea |
17 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

