Jurnalistul BBC Nick Thorpe a fost prezent la Timișoara, unde a susținut un curs deschis la Universitatea de Vest. Problema refugiaților din Europa Centrală, mai...
Restricții de circulație la sensul giratoriu de la AEM din cauza urgentării lucrărilor! Nu se va mai circula pe sensul Calea Buziașului către bulevardul Liviu...
Inevitabilul s-a produs. Matei Lupu și-a dat astăzi demisia din funcția de prefect. Acesta spune că nu vrea să implice sub nicio formă numele instituției...
Primul târg de sărbători organizat în afara centrului orașului va fi găzduit de cartierul Calea Șagului, acolo unde vizitatorii vor avea parte de fel și...
Managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș îi acuză pe consilierii locali că au votat politic organigrama și statul de funcții propuse în ședința de...
Percheziții și audieri în dosarul DIICOT privind trucarea concursurilor pentru obținerea de permise portarmă l-au vizat astăzi și pe Mirel Pascu, fostul primar al orașului...
În mega dosarul DIICOT în care sunt anchetate fapte deosebit de grave ce privesc regimul armelor și munițiilor, precum și fapte de corupție a fost...
Oameni ai legii din Caraș-Severin au fost călcați astăzi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism și ofițerii Serviciului Județean...
A cerut și a primit de-a lungul timpului circa 7.000 de euro susținând că poate ajuta diverse persoane să obțină posturi în Spitalul din Caransebeș,...
Ofițerii DIICOT au oprit astăzi, la Caransebeș, un examen pentru obținerea permisului de portarmă, dar au trecut și pragul Serviciului Arme al Poliției din Caraș-Severin!...
O minune a făcut ca nimeni să nu fie spulberat astăzi de o mașină care a intrat cu viteză pe trotuar pe o stradă circulată...
În perioada 3-6 decembrie, pe ruta DN 56 (Calafat Pod P.T.F) – Nădlac 2 P.T.F (județul Arad) se desfășoară un transport care depășește gabaritul standard. ...
Useriștii din Timiș sunt încântați de rezultatele proiectului „Timișoara la Masă”. Evenimentul organizat de Dominic Fritz, candidat la Primăria Timișoarei, a primit reacții pozitive de...
După reușita balului caritabil de la finalul săptămânii trecute, Asociația Salvați Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș se pregătește de un nou eveniment pentru oamenii...
Societatea de salubritate locală Salprest a primit încă o lovitură în încercarea ei de redresare. Falimentul este aproape după ce cererea de apel i-a fost...
Potabilitatea apei în municipiul Caransebeș a fost tema de discuție a primarului Felix Borcean cu președinții asociațiilor de proprietari și cu reprezentanții Aquacaraș. Deși Claudia...
Membrii PNL Lugoj ar putea face în zilele următoare mai multe nominalizări pentru ocuparea unor posturi în cadrul a două ministere. Municipiul Lugoj ar putea...
Teamă, neștiință sau nepăsare?! După ce a fost refuzată, atât de medicii din Reșița, cât și de cei din Timișoara, o mamă a reușit, într-un...
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la înființarea primei locuințe protejate pentru persoane cu dizabilități intelectuale din România, locuința „DINA”. Astfel, pentru a...
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat astăzi, cu unanimitate de voturi, raportul favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu. Acesta prevede că persoanele...
Senatorul cărășean Ionuț Chisăliță, cunoscut ca fiind un apărător al persoanelor cu handicap, a făcut o nouă interpelare. De această dată, la Ministerul Muncii și...
Rezumatul lunii noiembrie nu arată tocmai bine, conform inspectorilor Gărzii Naționale de Mediu din Timiș. În urma celor 68 de inspecții efectuate la activitățile cu...
1 Decembrie a însemnat pentru 28 dintre polițiștii din cadrul I.P.J Timiș o zi cu dublă semnificație. 12 ofițeri și 16 agenți de poliție au...
Mihai și-a găsit sufletul pereche într-un loc de poveste, la Poiana Mărului, și tot acolo a descoperit legenda regelui dac Scorilo, tatăl lui Decebal, ale...
Încă 22 de infuzomate automate, în valoare de 20.000 de euro, au fost date în folosință Spitalului de Zi al Centrului de Oncologie OncoHelp, crescând...
Ani de-a rândul, reportajele din cartierele Kuncz sau Plopi arătau o față a Timișoarei pe care aproape nimeni nu dorea să o vadă. Cu siguranță,...
Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgențe din Caransebeș s-a reunit luni în noua formulă cu managerul Adrian Cican și cu Mihai Minea ca...
Scandalul pe teme homosexuale din Mănăstirea Teiuș, tratat cu îngăduință și înțelegere de mai marii Episcopiei Caransebeșului, scoate la iveală o mulțime de alte lucruri...
Se lasă cu plângeri în grup la DNA după întâlnirea care a avut loc la Primăria Prigor. Păgubiții de pădure din comuna cărășeană spun că...
Nu toți oamenii au pe cineva drag care să le ofere căldură într-o zi friguroasă de iarnă – este un simplu gând din care s-a...
Două autospeciale cu capacitate de 7.000 de litri și șapte bărci de salvare au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” Timiș. Noile...
Aproape 1.000 de persoane au participat la Gala Campionilor FRAS 2019 care a avut loc la centrul Venue Ballroom and Events din Timișoara. Sute de...