Dominic Fritz, încântat că a adus „Timișoara la masă”

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Useriștii din Timiș sunt încântați de rezultatele proiectului „Timișoara la Masă”. Evenimentul organizat de Dominic Fritz, candidat la Primăria Timișoarei, a primit reacții pozitive de la participanți. Echipa organizatoare este încântată de ospitalitatea și bunul-simț al gazdelor și al musafirilor.

„Timișoara la Masă” a fost conceput ca un experiment social lansat pe pagina de Facebook a candidatului USR la Primărie. Timișorenii au fost invitați ca în ziua de 1 Decembrie să găzduiască alți membri ai comunității care doresc să participe la proiect. 250 au răspuns pozitiv la provocarea de a participa, dintre care 50 au fost gazde. „Cei implicați au fost plăcut impresionați de prilejul de a descoperi alți timișoreni, de deschiderea și toleranța cu care au fost întâmpinați, de faptul că oameni diverși și necunoscuți până la acel moment au putut sta împreună la aceeași masă. Cel mai mic participant a avut 2 ani, cea mai în vârstă 85 și mulți dintre ei și-au publicat pe rețelele de socializare poze alături de ceilalți timișoreni, români și europeni ce au luat parte la cine”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Reușita experimentului i-a pus pe cai mari pe useriști, care sunt mult mai determinați să-și asume un rol activ în viața comunității. „România, o țară folosită și neglijată și furată de prea mulți dintre cei care au pretins că o conduc, are nevoie de noi toți să o refacem. Ca să poată străluci și dărui și inspira din nou. Noi croim această altă soartă a României, zi de zi, cu deschidere, curaj, speranță și încredere. La mulți ani, România!”, a încheiat Dominic Fritz.

STPT job 1000x200

Sursă foto: USR Timiș

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/