Târg inedit de sărbători într-un cartier din Timișoara

Cuib de vise 1000x100

Primul târg de sărbători organizat în afara centrului orașului va fi găzduit de cartierul Calea Șagului, acolo unde vizitatorii vor avea parte de fel și fel de surprize.

Târgul va avea loc în 7 decembrie, între orele 16.00 și 20.00, la Ludoteca Habarnam, pe strada Gavril Musicescu nr. 39/A din cartierul Calea Șagului.

„Acum nu mai este nevoie să mergeți la târgul din centrul orașului ca să cumpărați cadouri deosebite celor dragi! Vin la dumneavoastră în cartier creatori locali de pufoșenii, jucării din lemn, bijuterii, veselă unicat din ceramică, mici întreprinzători de decorațiuni handmade și vintage, produse delicioase bio, cărți pentru copii, ședințe foto, tricouri și traiste, ghivece și pandantive, toate la inițiativa noului club pentru copii – Ludoteca Habarnam.”, declară organizatorii.

Au dat curs invitației de a participa la târg artiști și întreprinzători locali apreciați în întreaga țară pentru munca și talentul cu care fac artă din meseria lor: Anca Nistor de la Nistora Ceramic, Livia Coloji – bijuteriile Gruni, Lia Pfiffer de la Atelierul de Pufoșenii, Florin Juchiac cu jucăriile din lemn Juchiac, Ozana Botea de la Ozz Vintage House, Dragoș Fidu – Ședințe Foto by Fidografia, Anca Mircu de la Ceau, Cinema!, Alin Neag de la Terra Biola, Andreea Horvath de la Editura Usborn.

STPT job 1000x200

Mămicile sunt încurajate să vină împreună cu cei mici. Astfel, cât timp ele târguiesc cadourile pentru cei apropiați, copiii se pot juca într-un mediu curat, sigur, cu jucării și cărți de calitate, în grija unui personal calificat.

Pe lângă acest târg de sărbători, în cadrul Ludotecii Habarnam cei interesați vor putea găsi și o bibliotecă multietnică pentru copii și părinți, locuri de joacă în interior și exterior. În plus, există posibilitatea de organizare a unor ateliere tematice atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari sau a unor petreceri și cluburi de vacanță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/