Taxa pe apa meteorică este obligatorie, iar discuțiile din mediul public se fac fără a ține cont de ceea ce spune legislația, susține primarul Lugojului,...
Vaporașele nu vor mai circula pe Bega, începând de sâmbătă, pe perioada carantinei din Timișoara. „Începând de mâine, 13.03.2021, pe perioada carantinării zonale, se suspendată...
Întrunit în ședință ordinară, Biroul Politic Județean al filialei Partidului Național Liberal Caraș-Severin a adoptat astăzi decizia de susținere la următorul Congres a candidaturii președintelui...
23 de angajați ai Direcției de Drumuri Județene au pierdut definitiv procesul prin care încercau să își mențină posturile. Asta după ce Romeo Dunca le-a...
Programul național pilot de tip „Școală după școală”, dedicat activităților de învățare remedială, implică mai multe școli din Lugoj. Programul „Școală după școală” este destinat...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat aseară că inclusiv județul Caraș-Severin a primit și utilizat ser din lotul...
Din această săptămână, elevii au început să recupereze materia pierdută în timpul orelor online. Ministerul Educației a recomandat ca fiecare elev să participe la 20...
Știe, dar nu e. Nu este nici măcar sub control judiciar, așa cum ceruseră procurorii anticorupție. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea...
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele în care a fost administrat serul AstraZeneca din lotul ABV 2856, cel pe care Italia a decis să îl...
Odată cu aprobarea bugetului național, care a fost promulgat și publicat în Monitorul Oficial, au început și calculele pentru bugetul local, însă configurația finală a...
Cea mai recentă raportare a Ministerului Educației arată că, la nivel național, peste 2.000 de elevi și preșcolari s-au infectat cu coronavirus de la reluarea...
Guvernul a adoptat prelungirea programelor IMM Invest și IMM Factor și introducerea în piață a noului program Agro IMM Invest, adoptat la finalul anului trecut...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin își recunoaște neputința în problema drumurilor județene. Tot ce garantează e oprirea furtului! Romeo Dunca nu are niciun plan spectaculos de...
Administrația județeană din Timiș anunță că unul dintre cele mai mari proiecte ale sale intră în linie dreaptă. Asta după ce a fost semnat contractul...
Statul român îi obligă pe pacienți să urle de durere în miezul nopții dacă au o urgență de natură stomatologică, iar atunci când un medic...
Peste 12.600 de pachete cu alimente au fost distribuite în localitățile din Caraș-Severin la începutul acestei luni. Ele vor avea ca destinatari finali persoanele defavorizate....
După ce zilele trecute Crucea Roșie Caraș-Severin a dus la Spitalul Județean de Urgență Reșița mobilier, saltele și mese chirurgicale, acum a donat echipamente de...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi Hotărârea numărul 16 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul...
Începând de astăzi, pe platforma națională de vaccinare mai apar 73 de centre în 24 de județe și în municipiul București. Printre ele se află...
Ministrul de Interne consideră că nu este drept ca toate costurile să fie achitate în continuare din bugetele primăriilor, iar polițiștii locali să fie, de...
Domnule Dunca, ne facem CFR-ul nostru, la Consiliul Județean?! Dăm jumătate din banii pentru drumuri pe un studiu SF?! Sunt două dintre întrebările esențiale la...
Fie că vorbim despre suplimentarea fondurilor pentru rețeaua de apă și canal din Caraș-Severin, fie de extinderea celei de gaz sau despre bani mai mulți...
Marcel Ciolacu este un președinte de partid mare, dar până să ajungă un președinte mare de partid, va curge multă apă pe Dâmbovita. Uitându-mă la...
Primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, îi atacă pe liberalii timișoreni pe care îi acuză că sabotează efortul locuitorilor de a ieși din carantină. Mesajul îl...
Orașul de pe Valea Bistrei este primul din Caraș-Severin și printre puținele din România care se pot lăuda că au asfalt pe fiecare stradă! Primarul...
La finalul lunii martie 2020, un bărbat și-a bruscat și lovit mama de mai multe ori, ceea ce a dus la decesul acesteia. Acesta a...
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat că încep înscrierile pentru etapa a III-a a vaccinării. În prima fază, se pot...
Odată cu ridicarea restricțiilor în ceea ce privește administrarea serului AstraZeneca inclusiv persoanelor de peste 55 de ani, Instituția Prefectului din județul Timiș a anunțat...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au reținut un inculpat, în vârstă de 29 de ani,...
Parlamentarul Marius Damian a depus mai multe amendamente la proiectul de buget pentru 2021 prin care și-ar fi dorit alocarea unor sume de bani pentru...
Șoferii care circulă prin Reșița și apelează la un loc de parcare trebuie să fie atenți dacă există prin preajmă un semn care arată că...
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, atrage atenția că în multe municipii reședință de județ, printre care și Timișoara, au existat plângeri că nu sunt suficiente doze...