Se deschid peste 70 de centre noi de vaccinare. Două – în Caraș-Severin!

untitled design set 970x90 px

Începând de astăzi, pe platforma națională de vaccinare mai apar 73 de centre în 24 de județe și în municipiul București. Printre ele se află și Caraș-Severinul, care a mai activat două astfel de centre. Înscrierile se pot face de astăzi, iar vaccinarea va începe în 15 martie.

Două noi centre de vaccinare au fost deschise astăzi în Caraș-Severin. Este vorba despre cel de la Slatina Timiș și cel din Soceni, comuna Ezeriș, ambele în centrele de permanență. Potrivit platformei naționale de vaccinare, sunt libere în prezent 1.651 de locuri la Slatina Timiș și 1.538 la Soceni. Aici, vaccinarea populației cu serul celor de la Moderna ar urma să înceapă în 15 martie.

publicitate ziar expresb 1000x100

DSP a autorizat și viitorul centru de vaccinare de la Anina. Acesta mai trebuie să primească aprobarea de la INSP și de la Centrul Național pentru Vaccinare (CNCAV). Vor fi pregătite pentru autorizare și alte centre din județ: cel de la Oțelu Roșu (în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 1) și Băile Herculane (la Liceul „Hercules”). Ambele adună în acest moment documentația necesară care va fi analizată de DSP, după care vor începe și ele activitatea în Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/