Peste 15.000 de doze de vaccin disponibile în județul Timiș

untitled design set 970x90 px

Odată cu ridicarea restricțiilor în ceea ce privește administrarea serului AstraZeneca inclusiv persoanelor de peste 55 de ani, Instituția Prefectului din județul Timiș a anunțat în această dimineață că în prezent există peste 15.000 de doze de vaccin disponibile pentru cei care doresc să se imunizeze.

Cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, pe platforma electronică se pot realiza programări pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca urmare a eliminării restricției de vârstă. Vaccinul se adresează persoanelor cu vârste de peste 18 de ani care, potrivit strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice și persoanele cu dizabilități.

„La recomandarea experților OMS, mai multe state vest-europene au modificat vârsta de vaccinare pentru AstraZeneca. Cifrele arată că acest vaccin are un profil de eficiență și siguranță la persoanele peste 55 ani similar cu cele sub această vârstă, la care a fost avizat inițial vaccinul. De astăzi se poate face și în România pentru persoanele peste 55 de ani, iar pe fondul creșterii ratei de infectare în Timișoara este o opțiune foarte bună”, a declarat medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș”.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, întărește acest apel pentru vaccinare și salută accelerarea vaccinării care stagnase din cauza restricției de vârstă pentru AstraZeneca. „Echipele noastre din centrele de vaccinare îi așteaptă pe timișoreni. Platforma este deschisă pentru programare la vaccinare cu doze AstraZeneca. Avem centre deschise și vom deschide și mai multe în funcție de dozele alocate. Vreau să-i mulțumesc și colonelului dr. Valeriu Gheorghiţă pentru deschiderea pe care a arătat-o în discuțiile avute cu mine în ultimele zile”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

publicitate ziar expresb 1000x100

Din 26 ianuarie, Direcția de Asistență Socială Timișoara a deschis un call center care îi ajută pe timișorenii care nu au internet sau nu știu să folosească platforma națională să se programeze în vederea vaccinării. Numărul acestui call center este 0356.406.517. Timișorenii pot apela acest număr de luni până duminică, între orele 8-19.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/