Covid-19 este boala care a provocat cele mai multe decese în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Au fost pandemii de gripă spun medicii, dar...
Elevii Școlii Gimnaziale „Eftimie Murgu” au făcut un gest emoționant, dedicat doctorilor, asistenților și tuturor celor care luptă împotriva COVID-19 în cadrul Spitalului Municipal din...
Scăderea numărului de paturi din Spitalul Județean de Urgență Reșița ar duce la micșorarea numărului de angajați și implicit la economisirea banilor. Primarul Ioan Popa...
Scad cazurile de COVID-19 la nivel național, dar locurile sunt încă pline la ATI. În zona roșie de la Spitalul Județean din Timișoara lupta pentru...
Personalul de pe ambulanțele care operează în municipiul Lugoj este suprasolicitat. Valul patru al pandemiei a adus recorduri de intervenții, care au ajuns la incredibila...
Suntem în plin val 4 al pandemiei de COVID-19. Unul mai mare decât cele prin care am trecut până acum. Și suntem în așteptarea vârfului...
Un profesor din Timișoara, care inițial a pus la îndoială posibilitatea unei evoluții nefavorabile a pandemiei de COVID-19 în România, a povestit cum i s-a...
Alegerea pregătirii în specialitate reprezintă unul dintre cele mai importante momente din viața viitorilor medici. Pentru a veni în sprijinul viitorilor absolvenți, Universitatea de Medicină...
Unul dintre cele două centre de vaccinare de la Lugoj a fost închis, însă medicii anunță că fluxurile de imunizare continuă cu toate cele trei...
Situația semnalată în Caraș-Severin este valabilă și în alte județe. Medicii de la cele două centre de vaccinare care funcționează la Sala Sporturilor „Lavinia Miloșovici”...
Meseria de medic este una onorabilă. Să practici un sport este benefic pentru sănătatea ta atât fizic, cât și mental. Însă câți medici practică sporturi...
În luna decembrie, circa 2.700 de cărășeni din sistemul de sănătate și din cel de asistență socială și-au dat acordul pentru vaccinare împotriva COVID-19. Totuși,...
Procesul de vaccinare din faza I continuă în spitalele din Caraș-Severin. Sute de doze au ajuns în județ pentru personalul medical care și-a exprimat dorința...
28 februarie 2020 – ziua în care au fost depistate pozitiv primele cazuri de COVID-19 în județul Timiș. Ziua în care medicii, asistentele și infirmierele...
Nici vorbă de scuze din partea lui Romeo Dunca, așa cum s-ar fi așteptat medicii primari chirurgi care s-au simțit lezați de declarațiile denigratoare ale...
În semn de recunoștință pentru efortul depus în perioada pandemiei, dar și pentru formarea de cadre medicale de înaltă calificare, președintele Klaus Iohannis a acordat...
50 de milioane de euro este bugetul pe care îl consumă într-un an Spitalul Județean de Urgență Reșița, spune Romeo Dunca. În aceste condiții, unitatea...
Crește numărul focarelor active în județul Caraș-Severin. Peste 20 de focare în diverse instituții sau familii din județ au fost raportate astăzi de Direcția de...
Preț de câteva ore, Sasca Montană a fost ieri locul din județ cu cea mai mare densitate de liberali pe metru pătrat. Se călcau pe...
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara intenționează să extindă instituția de învățământ superior și în județul Caraș-Severin. Momentan, pe lângă universitatea...
Unul dintre cei mai vocali candidați la Primăria Băile Herculane este Mariana Molnar, reprezentantul PMP în cursa pentru câștigarea acestor alegeri. Incomodă chiar și pentru...
Spitalul Militar din Timișoara, de care aparține și Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament, ridicat pe stadionul CFR, are nevoie de cadre medicale în...
Pandemia le dă în continuare bătăi de cap specialiștilor din sănătate. La Spitalul Militar din Timișoara, de care aparține și Sistemul Medical Modular de Izolare...
Ridicat în aprilie pe stadionul CFR din Timișoara, Spitalul de Campanie a devenit o a doua „casă” pentru colectivul medical care îi monitorizează pe pacienții...
Managerul Spitalului Județean Timișoara susține că, de la debutul pandemiei, medicii, asistentele și infirmierele nu au avut concediu de odihnă. În acest context, Raul Pătrașcu...
Medicii din linia întâi au primit un ajutor altfel! Doi tineri antreprenori timișoreni le prepară zilnic cea mai bună cafea și o trimit la punctele...
Întrebarea a venit de la ministrul de Interne, Marcel Vela, după ce secretarul de stat Raed Arafat a precizat că există situații punctuale în care...
Andra Pleșa și-a luat în serios rolul de favorită a competiției interne din PNL și, în drumul ei spre Primăria Caransebeș, s-a oprit la Spitalul...
Virgil Păunescu, şeful Institutului Oncogen din Timişoara, se remarcă din nou printr-o declaraţie incendiară. Acesta a spus că tratamentul pentru coronavirus este apă de ploaie...
A devenit o practică deja ca pacienții din Caraș-Severin să-și caute sănătatea în spitalele și clinicile private din Timiș sau în Ungaria. Chiar și în...
Pentru a doua oară în tot atâtea luni, medicul chirurg Romeo Dumitrescu a demisionat din fruntea Direcției de Sănătate Publică, funcție pe care a deținut-o...
După trei luni de pauză impusă de pandemia de COVID-19, PNL Caraș-Severin a organizat vineri o conferință de presă în care, printre altele, au fost...