Tot mai multe focare de coronavirus în spitalele din Caraș-Severin! Alte trei au apărut în ultimele două zile

Crește numărul focarelor active în județul Caraș-Severin. Peste 20 de focare în diverse instituții sau familii din județ au fost raportate astăzi de Direcția de Sănătate Publică.

775 de persoane a fost confirmate pozitiv în ultimele 14 zile în Caraș-Severin. Dintre acestea, 63 fac parte din focare de coronavirus. În această săptămână au fost incluse pe listă 3 focare noi, toate în secțiile spitalelor din Reșița și Caransebeș. Este vorba despre Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Caransebeș, Secția ATI și Secția Radiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița.

În Caraș-Severin sunt active în prezent 20 de focare, dintre care două sunt în evoluție:

  • CSM Reșița – 10 cazuri
  • Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități „Elena Ardelean” Oravița – 3 cazuri
  • Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice Reșița – 16 cazuri, focar în evoluție
  • Secție Pneumologie Reșița – 3 cazuri
  • Centrul „Nera” Oravița – 19 cazuri
  • Focar familial Băile Herculane – 6 cazuri
  • Focar familial Reșița – 3 cazuri
  • Secția Interne I Reșița – 4 cazuri, focar în evoluție
  • Secția de Chirurgie Reșița – 5 cazuri
  • Secția Neurologie Reșița – 20 de cazuri
  • Centrul de Dializă Avitum – 10 cazuri
  • Ocolul Silvic Reșița – 4 cazuri
  • Judecătoria Reșița – 5 cazuri
  • Secția Interne a Spitalului Municipal Caransebeș – 4 cazuri
  • Focar familial Reșița – 3 cazuri
  • Lot național de lupte juniori Reșița – 3 cazuri
  • Focar familial Târnova – 3 cazuri
  • Secția Obstetrică Ginecologie Caransebeș – 4 cazuri
  • Secția ATI Reșița – 4 cazuri
  • Secția Radiologie Reșița – 3 cazuri
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/