Mihai Ritivoiu, președintele PSD Timișoara, i-a solicitat premierului Florin Cîțu să aloce fondurile necesare pentru Colterm, care a fost amendată deoarece nu a cumpărat certificatele...
Premierul Florin Cîțu a anunțat, la Timișoara, că Guvernul pe care îl conduce are în pregătire mai multe proiecte pentru sprijinirea comunităților. Unul dintre ele...
Comuna Sasca Montană este, în această perioadă, un adevărat șantier, după ce lucrările care în anii trecuți se regăseau doar pe hârtie se află acum...
Consilierii județeni urmează să aprobe indicatorii tehnico-economici ai noului stadion, care va fi realizat la Timișoara, pe amplasamentul actualului „Dan Păltinișanu”. Stadionul va fi fără...
Un coleg de partid de-al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, cu mult mai multă experiență politică și administrativă, îi sugerează acestuia să aducă un psiholog în...
Regulile și legile nu sunt și pentru „băieții deștepți”! Primăria Băile Herculane a comandat în zadar realizarea unui Plan Urbanistic care să reglementeze odată pentru...
Peste 200 de medici, asistenți și registratori din centrele de vaccinare cărășene încă așteaptă să își primească banii pe luna aprilie. Ministerul Sănătății îi obligă...
Premierul României a anunțat, joi seară, la Timișoara, că autoritățile locale ar fi avut fonduri suficiente ca să se plătească certificatele verzi aferente anului 2020....
Se anunță o vară altfel la Șură, locul în care mergeai doar să faci o baie și să stai la plajă. De acum, va fi...
S-a dat startul lucrărilor la fostul cinematograf Studio, aflat în centrul Timișoarei, care ar urma să fie transformat în primul cinematograf de artă al orașului...
Conștient de nemulțumirea oamenilor vizavi de drumul care leagă orașul Bocșa de localitatea Ocna de Fier, primarul Petru Petrișor Panescu intervine în această vară pentru...
Electrica Furnizare a remis, la începutul acestei săptămâni, un ordin de deconectare pentru neplată pe adresa Meridian 22 SA, prin care anunța că va opri...
Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a anunțat că sunt șanse ca anul viitor să înceapă lucrările la noul pod peste Bega care ar urma să fie...
Social-democrații din Consiliul Local Caransebeș au eșuat în tentativa lor de a-l schimba pe Bebe Pasere din funcția de viceprimar al municipiului. Interesele grupurilor din...
Primăria Lugoj a anunțat că urmează să înceapă un proiect de modernizare a laboratorului de analiză a apei potabile, livrată prin sistemul de alimentare cu...
Două cazuri de violență au fost înregistrate în ultimele zile în școlile din județul Timiș. O fată cu nevoi speciale a fost agresată de două...
Prefectul de Timiș, primarul Timișoarei și președintele CJ Timiș cer într-o adresă comună trimisă Guvernului României și Comitetului Național pentru Situații de Urgență reanalizarea situației...
Un elev de clasa a opta a ajuns acasă cu capul spart și arată cu degetul înspre directorul școlii, spunând că a fost bătut de...
Romeo Dunca a văzut roșu în fața ochilor după ce a citit în Express de Banat că membri ai Partidului Mișcarea Populară scot bani din...
Amenda în valoare de 21 de milioane de euro primită de Colterm pentru că nu a cumpărat certificatele verzi necesare nu a fost plătită, iar...
Cea mai gravă dintre problemele de pe șantierul Drumului Boilor este, potrivit viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, faptul că din contractul sistat în prezent au mai...
Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș au depus mai multe proiecte pe Programul Național de Redresare și Reziliență, în speranța că vor obține astfel finanțare...
Pe cele mai circulate artere din Timișoara au fost montate 16 stații care monitorizează calitatea aerului din oraș, iar datele colectate pot fi urmărite de...
Fostul city manager al Caransebeșului, actualmente secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, urmează să fie numit în funcția de administrator public al județului Caraș-Severin. Pentru...
Elevii de la mai multe licee din Timișoara au avut parte de o provocare interesantă, marți, în cadrul MaraText, primul maraton de scriere re(creativă) organizat...
Mobilizare exemplară în rândul bănățenilor! Banatul de Munte a intrat în finala competiției prin care o zonă din țară va primi titulatura „Destinația Anului 2021”. ...
Romeo Dunca, alături de echipa liberală din Consiliul Județean Caraș-Severin, nici nu vrea să audă de reabilitarea Staționarului 3, o investiție pe care o consideră...
Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA dă asigurări că evenimentul de ieri din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița nu a fost generat de intervenția...
După lupte seculare, duse până la miezul nopții, pretendentul AUR la funcția de primar al orașului Bocșa nu a reușit să intre în competiție, candidatura...
Primăria Timișoara are planuri de a realiza un traseu al Revoluției, iar investiția este estimată la peste 4,5 milioane de euro. Municipalitatea intenționează să atragă...
Adrian Stoicu, primarul comunei Bozovici, a fost dărâmat ieri, imediat după ce clopotul cascadei Bigăr s-a prăbușit, dar frumusețile zonei sunt mult prea multe pentru...
Consiliul Județean Timiș ar fi vrut să susțină reabilitarea Castelului Mercy, unul dintre cele mai vechi din județul Timiș, susține administratorul public al județului, însă,...