Tinerii din Timișoara, provocați să scrie despre fețele/măștile viitorului. Primul maraton de scriere creativă organizat de Biblioteca Județeană Timiș

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Elevii de la mai multe licee din Timișoara au avut parte de o provocare interesantă, marți, în cadrul MaraText, primul maraton de scriere re(creativă) organizat de Biblioteca Județeană Timiș. Maratonul a fost gândit ca la șah. Scriitorul Tudor Crețu, managerul bibliotecii, i-a îndemnat pe tineri să scrie o știre despre fețele sau măștile viitorului. 

Scriitorul Tudor Crețu le-a explicat celor aproximativ 30 de elevi participanți la eveniment că au la dispoziție 30 de minute să redacteze textul unei știri care să reflecte fețele viitorului.

„30 de minute și începem să citim. Vă gândiți. Eu o să trec pe la fiecare și o să discutăm pe faze elaborarea acestei știri. Ceea ce înseamnă text scurt, concentrat și bazat pe întâmplare, nu pe comentariu. Mă înțelegeți? Deci un eveniment care prin el însuși spune ceva despre lumea post-pandemică. Să nu scrieți toți asta… Orice, deci chestiune de imaginație.”, le-a spus scriitorul Tudor Crețu, managerul Bibliotecii Județene Timiș, elevilor participanți.

„Am scris câteva cuvinte cheie: despre teama de necunoscut, sănătatea mentală”, a spus o elevă. „Care e întâmplarea? Devine știre dacă e o întâmplare. Ce întâmplare denotă?”, a ajutat-o Tudor Crețu în scrierea știrii.

O altă elevă și-a imaginat un concert în care a izbucnit o revoltă din cauza unei persoane care, vaccinată fiind împotriva noului coronavirus, nu a mai vrut să poarte mască de protecție. Iar un alt elev a scris despre un eveniment ca de la lansare pentru un leac găsit de medici împotriva Covid-19.

Managerul bibliotecii județene a explicat cum a gândit noul concept de eveniment.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Ne-am propus să inovăm mai mereu. Acum propunem o premieră. E un concept de scriere, nu doar de lectură, care porneşte de la modelul simultanelor de şah. Trecând de la o masă la alta, cu reprezentanţi ai varilor licee, un scriitor, astăzi sunt eu acel scriitor, va discuta cu fiecare grup alcătuirea unui text. Discutăm elaborarea unui text într-o manieră specifică sportului minţii, cultivăm scrisul ca sport al minţii. Am adaptat un model din sfera şahului.”, a declarat Tudor Creţu.

Invitată la prima ediție a MaraText a fost marea maestră de şah Ligia Jicman, fostă campioană naţională şi autoare a unor cărţi de specialitate.

„Mi se pare un concept foarte interesant să fie provocaţi tinerii să îşi arate talentele de scriitori. În acest context am jucat şi două partide de şah de simultan. Toată lumea crede că şahul are legătură cu matematica, dar şahul este o chestie de imaginaţie. Iar literatura este imaginaţie. Mai degrabă a dispărut la noi şahul de mare performanţă. Foarte puţini sunt dispuşi să facă acest efort de învăţare şi de participare la concursuri. Şi până să obţină ceva rezultate să îşi finanţeze această activitate. În şcoli se mai predă, la nivelul claselor 1-4, ca materie opţională.”, a spus Ligia Jicman.

Evenimentul organizat la Bastionul Theresia din Timișoara a fost gândit inițial pentru proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii. La sfârșitul lunii, Biblioteca Județeană Timiș va organiza ConCentrica, cea mai mare lectură publică din țară.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/