Ultimul termen! Lugojul riscă să rămână fără apă de săptămâna viitoare!

Electrica Furnizare a remis, la începutul acestei săptămâni, un ordin de deconectare pentru neplată pe adresa Meridian 22 SA, prin care anunța că va opri furnizarea de curent electric către toate forajele sau uzinele de apă. Electrica Furnizare are de încasat facturi restante în valoare de peste 614.000 de lei.

„Având în vedere că până la data prezentei nu ați achitat sumele restante în valoare de 218.304,40 lei, ne-am văzut nevoiți a transmite operatorului de distribuție E-Distribuție Banat S.A. deconectarea instalațiilor electrice pentru toate locurile dumneavoastră de consum, începând cu data de 16.06.2021. Eventuale consecințe care rezultă din deconectarea instalațiilor vă privesc în exclusivitate. Menționăm că efectuarea plății sumei de 218.304,40 lei, până la data de 16.06.2021, duce la anularea procesului de deconectare. Vă rugăm să luați toate măsurile pe care le considerați necesare, având în vedere că pentru neefectuarea în termen de 15 zile de la data întreruperii furnizării energiei electrice a plătii integrale a facturilor și a penalităților datorate, se va proceda la rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, cu un preaviz de minimum 15 zile, iar contractul se va desființa de plin drept.”, a transmis Electrica Furnizare.

Rezultatul notificării este simplu: dacă Meridian 22 nu va face plata până luni, 16 iunie, întreg Lugojul va rămâne fără apă. În această perioadă, sumele restante se achită doar din banii care sunt plătiți numerar de către lugojeni la ghișee, pentru că tot ce intră în contul Meridian 22 este oprit de către Apele Române, în cuantumul amenzilor de la stația de epurare, în valoare de peste 500.000 lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/