Codul Galben anunțat încă de ieri de meteorologi pentru Caraș-Severin și-a intrat în drepturi la altitudine, acolo unde vântul suflă cu putere. Astfel că, telescaunul...
Alianța Pensionarilor, filiala Moldova Nouă, are nu mai puțin de 300 de membri, dintre care peste 100 sunt femei. Potrivit celor care conduc organizaţia, aceasta...
Reporterii Express de Banat au stat de vorbă cu reșițenii de la Phaser înainte de marele show din această seară. Ca să treacă de această...
FCM 2012 Reşiţa a trecut astăzi într-un meci amical de concitadina Muncitorul, scor 4-1 (1-1), la capătul unui joc care i-a dat motive de optimism...
HC Caraș-Severin a obţinut prima victorie în 2013, trecând cu 37-20 de Universitatea Transilvania Cluj, cea mai slabă echipă din actuala stagiune a Ligii Naţionale...
După ce statutul PNL a fost votat ieri cu cel mult trei voturi împotrivă, astăzi, liberalii decid cine vor fi cei care îi conduc. Pe...
Aceasta este convingerea omului de fotbal Dan Avram, unul dintre puţinii care au făcut ceva concret pentru ca sportul rege din judeţ să renască. A...
Ajuns la a doua ediție, concursul Vertical Race are debutul astăzi la orele 12:00, însă distracția nu se oprește aici. Așa cum deja s-au obișnuit...
Echipa feminină de handbal Universitatea Reșița dispută duminică, de la ora 15, pe teren propriu, cel de-al patrulea meci din returul campionatului Diviziei A, în...
După cum aţi aflat, zilele trecute, Europa a fost zguduită din temelii. Pungaşii de români au vândut ţărilor civilizate carne de cal pe post de...
Echipa masculină de handbal a Reşiţei nu a câştigat niciun meci din cele trei disputate în acest an şi e obligatoriu ca lucrurile să stea...
În urmă cu doar câteva momente, președintele PNL Caraș-Severin și-a încheiat discursul pe care l-a susținut în plenul Congresului Extraordinar al PNL. Acesta a declarat...
Într-o ședință de urgență la Primăria Reșița, alături de parlamentarii cărășeni și conducerea UCMR , s-a încercat descoperirea unor soluții pentru salvarea acesteia. Asta după...
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, profesoara Liliana Dacica, a vorbit într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro despre situaţia sportului cărăşean, despre performanţe, dar...
La aproape o lună de la dispariţia seifului din garajul familiei Lupşac, hoţii şi banii sunt de negăsit. Mai multe persoane cer să fie testate...
Pe lângă costurile suferite de către localitățile cărășene ca să ducă deşeurile la haldina de pe drumul Lupacului, groapa de gunoi declanșează și alte probleme...
Administrația publică locală încearcă să se alinieze cerințelor din marile muzee ale Europei, astfel că a găsit o metodă inedită de promovare. Povestea celui mai...
Mâine, începe Congresul PNL. Un moment interesant, doar dintr-o singură perspectivă. Părerea electoratului, faţă de actualul preşedinte al partidului, Crin Antonescu. Un sondaj de opinie...
Echipa din Lend se antrenează intens înainte de începerea returului de campionat al Ligii a III-a de fotbal. Jucătorii antrenați de Viorel Lolea sunt neînvinşi...
Preşedintele democrat liberalilor din Caraş-Severin, primarul oraşului Băile Herculane, şi-a exprimat deja opţiunea cu privire la alegerile ce vor avea loc în luna martie pentru...
O tânără de 25 de ani, aflată la studii în București, a plecat vineri de la gazda unde locuia împreună cu fratele ei, lăsând în...
A plecat cu destule regrete din Valea Domanului, dar instalarea în fotoliul de şef al clubului CS Ştefăneşti e privită acum de acesta ca un...
Echipa din Valea Domanului este pe ultima sută de metri cu antrenamentele înainte de începerea returului campionatului Ligii a III-a de fotbal. În momentul de...
Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, a ajuns ieri în faţa instanţei supreme, unde se va judeca recursul prin care acesta cere o pedeapsă...
Deși reabilitarea sistemului de canalizare pe raza județului a fost în folosul și spre binele cărășenilor, aceasta a atras după sine și numeroase probleme în...
Începutul lunii februarie a adus reduceri masive de personal. Câteva zeci de persoane au intrat în șomaj la societatea de termoficare a orașului. Oficialii acesteia...
Parlamentul a decis să fie dublate pedepsele pentru evazionişti. Mai în clar, cei care nu-şi achită obligaţiile băneşti în zece zile, vor primi pedepse cu...
Dată ca şi desfiinţată, gruparea din Balta Sărată are încă şanse să continue în al treilea eşalon fotbalistic al ţării, datorită susţinerii Primăriei Caransebeş şi...
Sala de ședințe a municipalității a fost neîncăpătoare în această după-amiază, după ce sute de tineri au fost convocați, ca să primească felicitări. Cu toții...
Pentru că la nivel local problemele uzinei reșițene nu reușesc să se rezolve, Jivomir Tovladiat cere o întâlnire cu toți miniștrii importanți de la București,...