UPDATE 400 de turiști, blocați pe Muntele Mic! Telescaunul nu funcționează din cauza vântului puternic. Situație similară și pe Semenic

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Codul Galben anunțat încă de ieri de meteorologi pentru Caraș-Severin și-a intrat în drepturi la altitudine, acolo unde vântul suflă cu putere. Astfel că, telescaunul nu poate fi pus în funcțiune, iar oamenii sunt coborâți cu o serie de utilaje șenilate, ale cărui proprietar e Romeo Dunca.

UPDATE 15.18
Pe Muntele Semenic situația este sub control, potrivit autorităților județene, care s-au deplasat la fața locului, ca să monitorizeze situația. Aproape toți turiștii au coborât în coloană, având în față o turbo freză care a făcut mai accesibil drumul. Întrucât microbuzul care trebuia să îi coboare pe copii de pe versant nu a putut să urce, elevii au fost transportați cu mașinile de poliție, ale pompierilor și cu cele de la Instituția Prefectului. În prezent, pe Semenic au mai rămas 50 de copii, dar aceștia sunt în afara oricărui pericol și au cazare până mâine. În aceste momente, prefectul Silviu Hurduzeu se îndreaptă spre Muntele Mic, ca să vadă cum decurge operațiunea de transport a turiștilor la baza versantului.

UPDATE ora 12:36 Aceeași situație și pe Semenic. Autoritățile județene găsesc soluții pentru problemele create de vântul puternic

Codul portocaliu de vânt,care a intrat în vigoare între orele 10.00-13.00 face ravagii la propriu. Cu peste 100 de kilometri la oră, rafalele de vânt au blocat drumul Semenic-Prislop, iar din cele 17 persoane aflate pe munte, 13 sunt copii. Prefectul județului, Silviu Hurduzeu, se află în momentul acesta pe drumul spre Semenic pentru a supraveghea îndeaproape operațiunile. „Toate persoanele sunt în siguranță, au cazare și provizii cel puțin până mâine, când încetează avertizarea, asta în cazul în care nu vor putea fi coborâte în această seară. Domnul prefect al județului s-a deplasat deja acolo pentru a se asigura că nu sunt probleme”, explică Mihaela Badea, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin.

Deși blocați, și cei de pe Muntele Mic se află în siguranță, la adăpost iar autoritățile au găsit soluții ca aceștia să fie coborâți de pe munte. „Și cei de pe Muntele Mic sunt cazați, în siguranță, iar în cazul în care viteza vântului va face imposibilă funcționarea telescaunului, vor fi puse la dispoziție mașini ale armatei și șenilate cu care se va interveni pentru cei care vor să plece în cursul zilei de astăzi”, mai adaugă Mihaela Badea.

promovare banner maxagro Muzeul TM

UPDATE ora 12:30

Angajații Hotelului Nordica de pe Muntele Mic sunt în acțiune în această dimineață, întrucât hotelul dispune de două utilaje șenilate, care îi pot transporta pe oameni la baza telescaunului. „Este vânt și e prea riscant ca telescaunul să fie pus în mișcare, pentru că pot apărea incidente. Astfel că, noi îi transportăm pe turiști cu utilajele noastre. Am coborât circa 100 până acum”, a declarat Adrian Motoș, administratorul hotelului, al cărui proprietar este Romeo Dunca.

Într-un utilaj, pot urca circa 18 persoane,care pot fi transportate în siguranță. Singura problemă remarcată de administratorul hotelului e că în condițiile în care telescaunul este funcțional, iar utilajele Hotelului Nordica sunt puse în mișcare, proprietarul este amendat. Asta pentru că circulația pe drumul care leagă telescaunul de platoul turistic este închisă. „Substratul este altul. Circulația este închisă din cauza monopolului pus pe telescaun”, a subliniat Adrian Motoș.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/