Obiectivul care traversează centrul orașului dintr-o parte în alta este periodic subiect de discuții și negocieri între omul de afaceri Costel Ciobanu și Consiliul Local...
Pentru câteva ore, atmosfera a fost liniștită în incinta instituției, iar singurele sunete care s-au auzit au fost vocile copiilor care i-au colindat pe angajați....
Consiliul Județean Caraș-Severin a alocat cea mai mare sumă de bani pentru reabilitarea celor două blocuri de pe aleile Gugu și Vlădeasa. Cum lucrările sunt...
Primăria Reșița a anunțat astăzi că foștii angajați ai societății aflate acum în faliment își primesc salariile compensatorii, așa cum au cerut. „Ca urmare a...
Dincolo de condițiile decente care sunt acum, investiția aduce și economie la bugetul unității medicale. De la preluarea instituției, forul județean a investit 4,5 milioane...
Sorin Grindeanu, fiul inspectorului Nicolae Grindeanu, originar din Caransebeș, a fost validat astăzi pentru funcția de ministru cu majoritate de voturi în comisiile reunite din...
Pasionații de fotografie n-au ratat prima zăpadă de pe Muntele Semenic. Acum, că ruinele lui Gruia Stoica nu se mai văd, iar clădirile în paragină...
Momente emoționante astăzi la Școala 7 din Lunca Bârzavei! Foste și actuale generații de absolvenți, dar şi foști și actuali profesori au fost puși față-n...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde a dispus convocarea unei ședințe extraordinare pentru data de 12 decembrie 2014, ora 12.00, cu următoarele puncte pe ordinea...
De doi ani, la Ductil Steel Oțelu Roșu nu s-a întâmplat nimic. Cel puțin la suprafață! Reprezentanții sindicatelor spun că jocurile de culise au schimbat...
Oficialii locali au deschis oficial în această seară Târgul de Crăciun, amplasat în două locații, dar și patinoarul din Parcul Tricolorului. De astăzi, atmosfera sărbătorilor...
Conducerea administrativă a municipiului Caransebeş testează mai multe metode pentru a reduce riscul împotriva inundaţiilor. Reprezentanţii unei firme cu capital danez au prezentat o ofertă a...
Spectacolul „Suflet pentru suflet” a ajuns anul acesta la ediția cu numărul XIII. În acest an, viitorii asistenți sociali ai Reșiței și-au propus să ajute...
Asta susține liderul sindical Nicolae Drăgan, care la cea mai recentă comisie ce a avut loc la Instituția Prefectului s-a afișat extrem de revoltat de...
Pentru noi venituri la bugetul local, dar și pentru o cât mai eficientă gestionare a locurilor de parcare din centrul civic, municipalitatea din Caransebeș a...
Administrația locală a încheiat un parteneriat cu Fundația Kinderzukunft Rudolf-Walther, filiala Timișoara. Primăria Anina a semnat un contract de sponsorizare cu filiala timișoareană, prin care...
Oficialii locali îi invită pe reșițeni în centrul civic, dar și în cartierul Govândari, întrucât inaugurează oficial în cele două locații târgurile pentru sărbătorile de...
Forul de la județ a încheiat astăzi derularea unui proiect de-a dreptul futurist pentru județul Caraș-Severin. Aparatura pe care a achiziționat-o este de ordinul milioanelor...
Administrația publică locală din municipiul Caransebeș își dorește o mai bună informare a cetățenilor despre activitatea primăriei, dar și despre anumite evenimente care au loc...
Vicepreședintele PNL a abordat în urma celei mai recente ședințe de Consiliu Județean subiectul Constituției României. Asta, în contextul în care săptămâna a început cu o...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Sorin Frunzăverde a dispus convocarea unei ședințe ordinare pentru data de 8 decembrie 2014, ora 12.00, cu următoarele puncte înscrise pe...
Aleșii județeni s-au întâlnit astăzi în ședință ordinară, pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre importante pentru soarta județului. Caraș-Severin a avut parte de...
Deputatul PDL a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a adus în prim-plan problemele cu care se confruntă foștii angajați de la...
Deși acțiunea a fost anunțată pentru ora 17.15, cu mult înainte de termen sute de copii alături de părinți și bunici au luat cu asalt...
Angajările în masă, dar și investițiile încep să se resimtă asupra populației. Pe lângă fondurile semnificative care se revarsă în bugetul local, și traiul de...
Fundația pe care o patronează familia lui Chebuțiu, în patrimoniul căreia a ajuns unicul muzeu de locomotive din țară, a refuzat iluminatul ornamental de sărbători...
Municipalitatea din Caransebeş este pregătită să facă față precipitațiilor ce sunt anunțate în următoarele zile, dar și întregului sezon rece. În depozitele Serviciului de Întreținere...
Autoritățile din sudul județului sunt în alertă din cauza codului galben pe care l-au instituit autoritățile. Deși nu sunt probleme din cauza zăpezii, vântul a...
Descinderile procurorilor anticorupție au intensificat controalele și din partea oficialilor care supraveghează derularea modului în care se derulează activitatea în învățământ. Deși la Inspectoratul Școlar...
Municipalitatea din Caransebeș se pregătește de cea mai importantă aniversare din istoria Colegiului Național „Traian Doda”. Atât elevii, cât și profesorii, dar și fostele cadre...