Fiul inspectorului general al ISJ, noul ministru pentru Societatea Informațională!

Sorin Grindeanu, fiul inspectorului Nicolae Grindeanu, originar din Caransebeș, a fost validat astăzi pentru funcția de ministru cu majoritate de voturi în comisiile reunite din Parlament.

Deși la nivel de Caraș-Severin inspectorul școlar general nu este agreat de oficialii care conduc județul, fiind acuzat în repetate rânduri de schimbări politice la nivelul instituțiilor de învățământ, fiul acestuia a fost nominalizat și acceptat pe postul de ministru în cadrul Guvernului Ponta.

Sorin Grindeanu este născut pe data de 5 decembrie 1973, la Caransebeş și este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică. Este membru PSD din noiembrie 1996. A ocupat mai multe funcții pe plan local, fiind și viceprimar al municipiului de pe Bega. La cele mai recente alegeri parlamentare a primit mandatul timișenilor să îi reprezinte în Camera Deputaților, din partea PSD.

În urma descinderilor care au avut loc săptămâna trecută și în urma cărora Titu Bojin a plecat de la conducerea filialei județene a PSD Timiș, Sorin Grindeanu a fost desemnat președinte interimar.

Comments

  1. ONETIU says:

    Felicitari, Domnule Grindeanu!
    Felicitari si pentru parintii sai si familia sa!
    Felicitari pentru un tanar de 41 de ani! Este o recunoastere a valorii sale!
    Ei sunt cei ce vor schimba ceva in Romania.
    Nu asa am zis, in ’89, ca doar copiii nostri vor putea infaptui ce ne doream atunci??? Ei nu au fost comunisti, ca noi, au alta gandire si atitudine! Eu cred in puterea lor de a schimba ceva! Daca toti cei ce iubesc aceasta tara si-ar da mana sa faca niste lucruri bune pentru ea, nu s-ar pune piedici celor cu initiativa,alta ar fi soarta romanilor.
    Sa dea Domnul sa aiba succese atat el, cat si intreg guvernul ce a fost validat ieri!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/