Congresul de astăzi, ce a adunat toți directorii unităților școlare din Caraș-Severin, a avut ca temă de dezbatere atât siguranța în școli cât și noutățile...
La această oră, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor şi investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție desfăşoară 11 percheziţii, la suspecţi de contrabandă cu...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Fontieră Oraviţa au descoperit, la controlul de frontieră, un autoturism înmatriculat în Germania, care figura radiat din...
Liderul liberal a comentat în câteva cuvinte ce a însemnat Congresul PNL pentru România, dar și modul în care a decurs una dintre cele mai...
Orașul de pe Bârzava a rămas mult în urmă cu plata unor facturi către companiile contractate pentru diferite reabilitări din oraș. Tocmai de aceea, o...
Închiderea uzinei ar avea efecte dintre cele mai negative asupra întregii zone. Liderii sindicali, dar și oficialii județului și reprezentanții Colegiului în Parlament au reacționat...
Ieri, Consiliul Suprem al Magistraturii s-a curăţat de nişte uscături. Două personaje odioase, care l-au slujit pe Băsescu împotriva poporului român până în pânzele albe...
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde a dispus convocarea unei şedinţe ordinare pentru data de 5 martie 2013, ora 12.00, cu următoarele puncte înscrise pe...
După 45 de ani de existenţă, Centrul Militar Județean Caraș-Severin și-a primit steagul de identificare printr-o ceremonie militară ce s-a desfășurat în curtea instituției. Chiar...
Carmen Simona Stoichiţă este mama unui copil cu dizabilităţi, nu are un loc de muncă şi trăieşte doar din indemnizaţia primită de la stat de...
Cel de-al doilea dosar al directorului de la Moldomin Moldova Nouă este trimis în instanță. Rechizitoriul pe care procurorii l-au finalizat zilele astea scoate la...
Pentru că situația UCMR este critică și atât Reșița, cât și locuitorii din zonă sunt afectați, prin oraș se perindă o sumedenie de zvonuri despre...
Am avut atâta politică în zilele abia trecute, că mi s-a acrit. Aşadar, să luăm acum în seamă lucruri mai interesante, cu atât mai mult,...
În urma exploziei blocului de pe Aleea Gugu, locatarii au solicitat ca pe anul 2013 să nu plătească impozit pe apartamentele în care oricum nu...
În județul Caraș-Severin, simulările examenelor încep cu cele la evaluarea națională. Elevii, aflați în febra examenelor încă de ieri, sunt supravegheați și video. Elevii din...
Prefectul județului Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a comentat pentru Express de Banat problemele cu care se confruntă locuitorii din Clisura Dunării. Reporterii cotidianului online au realizat...
Dincolo de datoriile uriașe pe care administrația Mălăiescu le-a moștenit la Primăria Oțelu Roșu, seria problemelor în care Împăratul Simi s-a afundat pare fără final....
Fie că sunt racordate la sistemele locale, fie că dispun de centrală instalație proprie, spitalele din Caraș-Severin nu distribuie apă caldă continuă. Situația a fost...
După ce săptămâna trecută au fost percheziții în domeniul afacerilor cu material lemnos, chiar în acest moment, polițiștii descind în cinci locații din județ și...
Primarul Municipiului Reşiţa, În temeiul art. 39 alin. 1, art. 68 alin. 1, art. 115 alin. 1 lit. a), alin. 2 şi alin. 6 ale...
Sfârșit neașteptat pentru un bărbat de origine germană din Reșița. Acesta a murit în benzinărie lângă mașină în timp ce își umfla roata. Un bărbat...
Pe Muntele Mic a avut loc un weekend special pentru elevii Şcolii 7 din Reşiţa. Un grup de peste douăzeci copii a participat la programul...
Prioritatea administrației locale din Oravița pentru anul 2013 este atragerea oamenilor de afaceri în oraș, astfel încât locuitorii să poată beneficia de pe urma investițiilor...
Piața muncii din Clisura Dunării cunoaște un trend ascendent, după ce oficialii de la Delphi au ajuns la concluzia că au nevoie de mai mulți...
Primarul Municipiului Reșița, Mihai Stepanescu, se bucură de susținerea politicienilor cărășeni ajunși în Parlamentul României. Principalul proiect apreciat de aceștia este pista de biciclete. Indiferent...
Codul Galben anunțat încă de ieri de meteorologi pentru Caraș-Severin și-a intrat în drepturi la altitudine, acolo unde vântul suflă cu putere. Astfel că, telescaunul...
Alianța Pensionarilor, filiala Moldova Nouă, are nu mai puțin de 300 de membri, dintre care peste 100 sunt femei. Potrivit celor care conduc organizaţia, aceasta...
Reporterii Express de Banat au stat de vorbă cu reșițenii de la Phaser înainte de marele show din această seară. Ca să treacă de această...
După ce statutul PNL a fost votat ieri cu cel mult trei voturi împotrivă, astăzi, liberalii decid cine vor fi cei care îi conduc. Pe...
Ajuns la a doua ediție, concursul Vertical Race are debutul astăzi la orele 12:00, însă distracția nu se oprește aici. Așa cum deja s-au obișnuit...
În urmă cu doar câteva momente, președintele PNL Caraș-Severin și-a încheiat discursul pe care l-a susținut în plenul Congresului Extraordinar al PNL. Acesta a declarat...
Într-o ședință de urgență la Primăria Reșița, alături de parlamentarii cărășeni și conducerea UCMR , s-a încercat descoperirea unor soluții pentru salvarea acesteia. Asta după...