S-a-nfăşurat funia pe par

Ieri, Consiliul Suprem al Magistraturii s-a curăţat de nişte uscături. Două personaje odioase, care l-au slujit pe Băsescu împotriva poporului român până în pânzele albe şi au introdus un adevărat haos în Justiţia română, au fost puse pe făraş. Sub presiunea judecătorilor din întreaga ţară, plenul CSM i-a revocat din calitatea de membrii ai acestui Consiliu, pe Alina Ghica şi pe Cristi Dănileţ. Alina Ghica a fost preşedinta CSM-ului. În această calitate, fără nicio jenă şi încălcând legea, deşi votul în CSM era secret, dirija felul în care trebuiau să voteze membrii Consiliului, în funcţie de dispoziţiile primite de la dalmaţianul de la Cotroceni. Dovada s-a făcut zilele trecute. Tu votezi aşa, tu votezi aşa. SMS-uri date pe un telefon al instituţiei, ajuns unde trebuia, frizând penalul, au demonstrat asta. Pe Vasilică Scandalagiul, cel mai karateca şi mai vocal dintre judecătorii CSM-ului, vi-l amintiţi foarte bine. A mers până acolo încât i-a ameninţat cu puşcăria pe toţi cei care vorbesc de procurori. De parcă am fi ţara lui mutu. Infracţiune în toate datele sale.  Despre unii magistraţi din CSM, doamna Ghica avea o părere formată şi foarte des folosită. Îi făcea patrupezi, scris însă codificat: 4pezi. Cu asta se ocupa femeia. Numirea judecătoarei Mona Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei i-a stat în gât, pentru că îi stătea în gât şi lui Băsescu. Aşa că a amânat cât a putut luarea la cunoştinţă a demisiei acesteia din CSM, de către plen. Plimbând-o mai bine de o lună, şi pe ea, şi pe primul-ministru, într-o totală bătaie de joc, pe la tot felul de întâlniri la care niciodată nu era cvorum. Partizanatul politic a fost evident, iritându-i la culme pe mai toţi judecătorii din ţară, aducându-i la revoltă. De reţinut, că nu USL-ul s-a implicat în povestea asta, nu politicul a scos măselele stricate, ci chiar judecătorii, nemulţumiţi complet de acţiunile acestora. Dănileţ bunăoară, nu a reprezentat interesele judecătorilor de la instanţele inferioare, a declarat că protestele colegilor din ţară sunt nelegale, a adus prejudiciu de imagine Justiţiei, s-a certat în ultimul hal cu presa, ajungând de râsul lumii. Şi astfel s-a ajuns să avem, pentru prima dată în istoria de 20 de ani ai instituţiei, ca doi membrii să fie revocaţi. Mai precis, să fie daţi afară în şuturi. Ce se va alege de cei doi. Alina Ghica se întoarce la Curtea de Apel Bucureşti, iar Vasilică, la Tribunalul din Cluj. Cu o condiţie. Să fie şi judecătorii de acord. Dacă nu, la Judecătorie, tată. Să se lupte cu hoţii de găini şi să-şi exerseze talentele de karateca pe şuţii din buzunare. S-a terminat cu fiţele la nivel înalt. Capitol încheiat. Va fi linişte şi pace? Nu. Lui Băsescu Traian i-a mai rămas un toiag. Procurorii şefi. Acum se arată îngrijorat că nu sunt nominalizaţi de ministrul Justiţiei. Au fost, dar chiar el i-a trimis la plimbare. Aşa că somează Guvernul şi Parlamentul să se grăbească. Victor Ponta i-a răspuns sec: nu e treaba nici a Guvernului, nici a Parlamentului. Să rămână atunci, Morar la DNA, se înfoaie Băse. Haida  de!

Comments

  1. Lucian Cimpean says:

    Oameni
    care nu s-au făcut vinovaţi decât de verticalitate ca magistraţi şi de
    independenţă în actul de justiţie au fost daţi afară din CSM, după ce
    instituţia lor se văzuse ameninţată cu desfiinţarea.

    Dar cine sunt
    cei înlăturaţi, într-un act fără precedent, dintr-o instituţie nu
    întâmplător elogiată, pe bună dreptate, de Comisia Europeană? Sunt chiar
    doi din pilonii eforturilor de apărare a statului de drept depuse nu în
    ultimul rând în vara trecută de CSM, ca instrument al puterii
    judecătoreşti, un instrument condus impecabil, până nu de mult, de Alina
    Ghica.

    Acuzaţi de oamenii puterii reale că ar fi la cheremul lui
    Traian Băsescu, un preşedinte aproape complet izolat şi lipsit de
    putere, cei doi magistraţi s-au văzut eliminaţi din CSM la presiunea
    unor judecătorii aflate la cheremul USL.

    Dănileţ plăteşte între
    altele pentru că e autorul unor interviuri edificatoare despre situaţia
    extrem de gravă, pentru democraţie, prin care trece România. Alina
    Ghica, pentru că a rezistat presiunilor politice formidabile exercitate
    de reţeaua penalilor şi puşcăriabililor infiltrată în partidele aflate
    la cârmă. Amândoi achită nota de plată pentru că au reprezentat bătăile
    de inimă ale unei instituţii având prerogativa de a-i numi în funcţie pe
    procurorii anti-corupţie. Cei, de care se tem penalii şi puşcăriabilii
    din Parlament şi Guvern.

    Eliminarea unor astfel de judecători din
    CSM fără indicarea unor culpe concrete de care să se fi făcut vinovaţi
    e, vădit, consecinţa directă a dezbinărilor prin manipulări de tip
    securist la care a fost supus corpul judecătorilor români.

    Ideea
    e, că nu există motive legale pentru revocarea lor. Care e , deci,
    practic, ilegală. A subliniat acest lucru Daniel Morar, un exemplu de
    competenţă ca procuror al DNA. A invocat şi regretat aceeaşi ilegalitate
    în actul revocării celor doi şi Livia Stanciu, președinta Înaltei Curţi
    de Casaţie şi Justiţie.

    Supuse celor mai abjecte manevre,
    asociaţiile de magistrați par să fi votat ca la Marea Adunare Naţională a
    lui Ceauşescu. Motivul supărării multor manipulaţi e faptul că Dănileţ o
    susținuse pe Alina Ghica la postul de vicepreședinte CSM.

    Trecerea
    ei în această funcţie ar fi reprezentat o rocadă care, împreună cu
    menţinerea procurorului Oana Hăineală la cârma Consiliului, ar fi
    însemnat perpetuarea blocării tuturor tentativelor amicilor politici ai
    oligarhilor penali de a desfiinţa statul de drept. În speţă, de a
    acapara întreaga putere în stat prin extinderea controlului lor asupra
    justiţiei.

    Dar mazilirea lor nu schimbă nici profilul, nici
    bilanţul strălucit al celor doi magistraţi. Sunt oameni care şi-au
    păstrat cumpătul deşi ministerul televizat al „adevărului” orwellian din
    subordinea unui notoriu turnător al securităţii făcuse totul pentru a-i
    călca în picioare şi a-i denigra în campanii de calomniere sistematică.

    Sunt
    magistraţi care, binemeritând din partea societăţii româneşti, nu daţi
    afară ar fi trebuit să fie, ci ridicaţi pe scut şi răsplătiţi pentru
    cinstea, competenţa şi onestitatea lor. S-au văzut în schimb, vai,
    trimişi la plimbare, tocmai pentru că s-au ridicat curajos în apărarea
    separaţiei puterilor şi a independenţei justiţiei, a instituţiilor
    fundamentale ale statului de drept.

    Face parte din recuzita
    mişcărilor extremiste şi din arsenalul sistemelor totalitare să-i acuzi
    pe adversari, pe disidenţi şi militanţi pentru democraţie de ceea ce li
    se face pentru a fi puşi cu botul de labe, în acest caz de a fi
    “instrumente ale politizării justiţiei”.

    Din păcate, Ghica şi
    Dănileţ nu sunt nici primii, nici ultimii care se văd astfel puşi la zid
    şi sacrificaţi. Se perpetuează astfel, cu demersuri tipice pentru
    structuri totalitare în curs de consolidare, opera USL-istă de anulare a
    reformelor democratice, a depolitizării justiţiei impuse de Traian
    Băsescu şi Monica Macovei, de izolare a preşedintelui şi de
    destructurare a statului de drept.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/