Alimentare cu apă, canalizare menajeră și asfaltare drumuri, proiecte de peste 40 de milioane de lei, sunt investiții de care ar putea beneficia comuna Forotic...
Clădirea Rectoratului Universității Politehnica din Timișoara are de-acum machetă în miniatură, ca urmare a unui parteneriat încheiat cu „Timișoara la Cutie”. Astfel, unitatea de învățământ...
După ce în 13 noiembrie 2012 a luat foc, legendarul vapor „Pelicanul” din Timișoara a fost recondiționat și va fi redat orașului, proprietarul urmând să...
Primăriile din județul Timiș au depus 248 de proiecte spre a fi finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Campioană la solicitări este comuna...
Comisarii de la Protecția Consumatorilor Caraș-Severin au descoperit abateri grave în bucătăria SOHO HOUSE, motiv pentru care au oprit temporar distracția! Isabelle Videscu, comisar-șef adjunct...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a anunțat astăzi că a încheiat cercetările în cazul incidentului care a șocat un județ întreg în luna octombrie....
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin demonstrează încă o dată că e bărbat! Critică mazilirea lui Ludovic Orban și compară PNL cu un vapor care, pe lângă...
Angajații Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului din cadrul Primăriei Reșița continuă lucrările de modernizare a rețelei stradale și a spațiilor verzi din două zone...
După aproape două luni de la demararea concursului de idei din campania „Noi revitalizăm orașul”, organizat de către Primăria Lugoj și Urbanize Hub România, administrația...
Având în vedere creșterea ratei de COVID-19 în comuna Băuțar, autoritățile locale și-au propus să organizeze o campanie de conștientizare și informare a populației cu...
Președintele liberalilor din Reșița atrage încă o dată atenția că Partidul Național Liberal e pe punctul de a dispărea de pe scena politică românească! Membrii...
Coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, compară pandemia cu un război, în timpul căruia este de înțeles că sunt persoane ezitante, cărora le...
După finalizarea lucrărilor pe străzile Târgului, Miron Cristea și Punții, compania austriacă Strabag, cea care a câștigat licitația pentru reabilitarea mai multor artere din municipiul...
Scandal mare în mediul de afaceri cărășean! Deși pare o afacere de doi lei, miza e în realitate una importantă, de aici și plângerile penale...
Printr-o decizie a Consiliului Local Oravița, locuitorii care nu și-au plătit taxele și impozitele o mai pot face până în 10 decembrie fără să plătească...
Trei cereri de finanțare au fost depuse de Primăria Luncavița, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru modernizarea a trei tronsoane de drum. Valoarea...
Consiliul Județean Timiș a făcut bilanțul campaniei de colectare a deșeurilor derulată pe drumurile județene în această toamnă. Au fost aproape 3 săptămâni în care...
Cui îi este frică de viitorul ministru al Transporturilor?! Senatorul PSD Ion Mocioalcă demască o întreagă campanie media sponsorizată care contestă desemnarea lui Sorin Grindeanu!...
În fața unui adevărat tir de acuzații lansate de medici de toate specializările, inclusiv de specialiști în medicină hiperbară, doctorul care începuse terapia cu marele...
Primăria Reșița continuă să dezvolte rețeaua de stații de alimentare electrică din oraș. Pe lângă cele deja existente, alte cinci au fost puse în funcțiune...
Edilul Nicolae Beg a depus, la Ministerul Dezvoltării, două cereri de finanțare, în valoare de nouă milioane de lei, pentru două proiecte de infrastructură, prin...
Tragediile în rândul tinerilor se țin lanț! Alți doi pacienți cu vârste sub 30 de ani, infectați cu coronavirus, au murit în ultima zi. Doi...
The French president, Emmanuel Macron, spoke in a televised address on Tuesday, November 9, about the “fifth wave” of the COVID-19 epidemic which is currently...
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița este convins că procedurile de la Clinica Nera l-au omorât pe îndrăgitul artist! Cosmin Librimir nu mai...
Afluent al Timișului, pârâului Măcicaş este supus unor importante lucrări de regularizare în intravilanul satului Prisaca din comuna Constantin Daicoviciu. Sunt efectuate decolmatări, dar și...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara a finalizat refacerea spectacolului „Zaiafeturi”, piesă inspirată de „Momente și schițe” de I.L. Caragiale, în regia Mădălinei...
Tot mai multe tinere care abia au născut și care se infectează cu SARS-CoV-2 fac forme moderate sau severe de boală și ajung în secțiile...
Social-democrații din Timișoara se declară revoltați de inițiativa conducerii Spitalului Municipal de a obliga personalul medical să poarte dispozitive de supraveghere pe perioada desfășurării activității...
Fostul director al Institutului Național de Medicină Legală îl incriminează pe medicul psihiatru care l-a băgat pe artist în camera hiperbară, dar și pe reprezentanții...
Pe lângă ancheta începută de procurori, Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin derulează propriile verificări atât la Clinica Nera, cât și la Spitalul Județean...
Fostul președinte PNL a dezvăluit în această seară opțiunea de vot a liderului liberal din Caraș-Severin, Marcel Vela, cu privire la continuarea negocierilor pentru formarea...
Ministerul Educației verifică unitățile de învățământ din vestul țării care au raportat rate de vaccinare prea mari în rândul profesorilor, pentru a se putea redeschide...