Ortopedul Mircea Bona continuă să-şi susţină nevinovăţia şi în faţa Tribunalului Timiş, instanţă la care a fost strămutat, la solicitarea sa, dosarul instrumentat iniţial la...
Seara de mâine îi așteaptă pe reșițeni la un concert umanitar incendiar, organizat la Sala Polivalentă. Connect-R va cânta special pentru copiii din centrele de...
Rezultatele primului simpozion ştiinţific studenţesc EMING 2013, organizat de universitatea reşiţeană, au adus mândrie atât în rândul studenţilor, cât şi al reprezentanţilor UEM. Pe lângă...
Sportul din Caraș-Severin este unul liniștit, cu excepția fotbalului, unde atât jucătorii, cât și suporterii au creat anumite probleme la meciuri. Per total, nu au...
Acţiunea „Pomul de iarnă 2013”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi alte instituţii partenere, a adunat mult mai multe infracţiuni decât anul trecut....
Activitatea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin a fost sărbătorită astăzi prin tradiţionala activitate – „Ziua Porţilor Deschise”. Asta, pentru că instituţia...
Legea introdusă în această dimineață în Camera Deputaților, privind grațierea infractorilor condamnați la închisoare, creează controverse, dar și suspiciuni în rândul cetățeanului de rând, care...
Pentru a demonstra spiritul civic și umanitar, pe lângă cel în slujba legii, polițiștii rutieri și-au pus din nou sângele la bătaie cu scopul de...
Data de 10 decembrie este ziua în care, începând din 1948, omenirea sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Și astăzi, reșițenii vor celebra cu fast...
Radu Ilie continuă seria dezvăluirilor despre tragica zi de 1 octombrie, atunci când un imobil de pe Bulevardul Republicii a explodat și a cutremurat o țară...
Tigrii, jaguarii și maimuțele sunt doar câteva dintre noile animale de la zoo care fac deliciul reșițenilor. Într-un mediu european, și animalele sunt integrate în Uniunea...
În acest sfârșit de săptămână s-a consumat prima petrecere ce a adus trei DJ cunoscuți care mixează pe ritmuri electro. Party-ul a însemnat muzică bună,...
În Reșița se amenajează un parc de joacă pentru micuți. Cei care se vor bucura de această lucrare sunt locuitorii din Valea Domanului. Primăria Municipiului...
După ce a impresionat juriul și telespectatorii celei mai urmărite emisiuni TV, Vocea României, Andrei Chermeleu a părăsit sâmbătă seară scena emisiunii, cu o prestație...
Necazurile vin unul după altul pentru fostul director al UCM Reşiţa în acest sfârşit de an. Condamnării sale la cinci ani de puşcărie pentru infracţiuni...
Reșițenii au luat cu asalt în această după-amiază biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din cartierul Govândari. Într-o manieră mai mult sau mai puțin civilizată,...
Timişoara rămâne subordonată Reşiţei în Liga Naţională de handbal masculin după ce Aihan Omer i-a dat încă o lecţie de antrenorat omologului său de pe...
Tot mai mulți reșițeni au început să se axeze pe deschiderea unor afaceri auxiliare locului lor de muncă, dar care să le ridice considerabil veniturile....
Sute de credincioși au luat cu asalt în această după-amiază biserica din Bocșa Montană, acolo unde mai marii Episcopiei Caransebeș au dus moaștele celor doi...
„Joc de noroc Tour”, turneul de promovare al celui mai nou album marca Desant, s-a încheiat ieri seară în deja binecunoscutul local reșițean Parallel Jam....
Destinul tragic al vedetei nu i-a lăsat indiferenți pe fanii din Reșița. Sute de tineri s-au strâns pentru a aduce un omagiu regretatului actor. Au...
Inconștiența la volan face pagube. Acest lucru îl caracterizează excelent pe un tânăr inconștient din Reșița. După ce gonea nebunește pe străzile orașului, drumul său...
Găsit vinovat pentru infracţiuni de corupţie şi trimis pe o perioadă de cinci ani în spatele gratiilor de instanţa de fond, bossul grupului de firme...
Tradiţionalul Moş Nicolae nu scapă din vedere pe nimeni când vine vorba de mici atenţii. Acesta a vizitat ieri spitalul reşiţean pentru a-i surprinde şi...
Iubitorii de heavy metal au ocazia să participe astăzi, de la ora 22:00, la un concert inedit marca Desant. Parallel Jam continuă să încânte publicul...
Situația societății reșițene nu este nicidecum una optimistă la momentul actual. Deși oficialii Guvernului au aprobat transferul datoriilor istorice de la ANAF la AAAS, pe...
Conducerea universităţii reşiţene nu bate pasul pe loc atunci când vine vorba de dezvoltarea instituţiei de învăţământ superior. Chiar dacă e final de an şi vreme...
Reșițenii care vor să beneficieze iarna aceasta de subvenții pentru încălzire mai au timp până pe 20 decembrie pentru a-și depune actele necesare. Cererile și declarațiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței trebuie depuse la administratorii Asociațiilor de locatari sau la...
Nuielușele tradiționale de Moș Nicolae nu au întârziat să apară pe străzile Reșiței. Începutul săptămânii a fost întâmpinat de comercianți cu tolbele pline de bețe...
Locatarii dintr-un bloc din cartierul Moroasa I au rămas fără încălțări, în prag de tradiționala sărbătoare. Oamenii și-au lăsat pantofii la ușă, fără să ia...
Decizia pe care au luat-o magistrații bucureșteni ar putea avea efecte în rândul locuitorilor din orașul de pe Bârzava. Asta, mai cu seamă că în...
Condamnat alături de mâna sa dreaptă, Adrian Preda, la cinci ani de închisoare, fostul preşedinte director general al UCM Reşiţa se declară în continuare nevinovat...
Piața de vechituri din cartierul timișorean Mehala a fost, în weekend, loc de întâlnire pentru artiști și public. Ion Barbu, care a lucrat printre tarabe, spune că locul reprezintă...
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară astăzi, 14 septembrie, o amplă acțiune pe Drumul Național 6, organizată după sistemul „Releu”. Activitatea are ca obiectiv principal...
Școala Gimnazială din Turnu Ruieni va fi reabilitată și dotată cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice noi, printr-un proiect de 1,2 milioane de euro finanțat în cadrul Programului...