Echipa Express de Banat s-a apucat de înroșit în stil tradițional!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Febra Sărbătorilor Pascale roiește în toate gospodăriile bănățene. Bucătăresele care nu au apucat încă să înroșească ouăle de Paște mai au timp astăzi de încondeiat. Cum roșul este culoarea tradițională, gospodinele din Banat nu se abat de la dogme. Cojile de ceapă sunt secretul.

Încondeierea ouălor de Paște este o tradiție esențială în pragul Sfintei Sărbători a Învierii. Tehnicile de ornare s-au dezvoltat odată cu trecerea timpului, ajungând chiar să-și degradeze tradițiile străbune. Astfel, s-a ajuns ca în zilele noastre bucătăresele să vopsească ouă multicolore, dincolo de orice tradiție și obiceiuri vechi. S-a creat practic un contrast pregnant între viața orașului, acolo unde Paștele primește an de an tot felul de valențe noi, și viața de la sat, care se chinuie să stabilească bariere care să apere tradițiile vechi de nebunia modernului.

Ce rămâne de făcut este ca bătrânele de la sate să conserve cât mai bine învățăturile primite de la bunici și mame. Și satele bănățene se pregătesc de sărbătoare. Ouăle vopsite la sat nu cunosc picturi moderne și abstracte și nici coloranți chimici care fură ochii pofticioșilor. Gospodinele preferă stilul ecologic, rupt de noul cotidian. În liniștea satului din Banat, găinile fac ouă proaspete, pe care apoi bucătăresele le ornează cu frunze felurite adunate din grădină. După ce procesul de ornare eco se încheie, începe cel de reciclare. Din cârpe subțiri sau ciorapi de plasă, gospodinele leagă o cunună de ouă.

Procedeul se încheie cu așezarea lanțurilor de ouă ornate cu frunze într-un ceaun cât mai încăpător, pe un pat de coji de ceapă. Ouăle prind astfel o culoare roșiatic-arămie, iar forma galbenă a funzelor decorează perfect cofrajele pline.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

oua paste oua paste

Cu mesele îmbelșugate și coșurile pline de ouă tradiționale, curțile satelor din Banat așteaptă în spirit de sărbătoare lumina Învierii. În ciuda transformărilor care au alterat multe dintre tradițiile pascale, vopsitul ouălor în coji de ceapă este un obicei conservat cu grijă de bunicii de la sate.

Redactorii Express de Banat s-au pregătit și ei să îmbrățișeze Paștele în stil tradițional. Puși pe muncă, aceștia au lăsat pixul din mână și au închis calculatoarele pentru a trece la decojit cepe. Ce-a ieșit a fost o sumedenie de ouă roșii, ecologice, vopsite în stil express.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/