Oficialii care conduc orașul încearcă să găsească o soluție prin care să scape de cea din urmă gaură neagră a bugetului local: societatea care gestionează...
Echipa antrenată de Marian Pană nu a reușit să ia niciun punct din confruntarea de astăzi, cu CS Mioveni, fiind învinsă cu scorul de 1-0....
În conturile handbaliştilor reşiţeni au intrat zilele trecute ceva bani, astfel că, astăzi, după o săptămână de vacanţă, la antrenamentele lui Aihan Omer a fost...
Petru Stoica, reținut aseară pentru 24 de ore, după ce polițiștii au constatat că permisul de conducere era fals, a fost adus în această dimineață...
Proiectul „Happy” în Reșița s-a încheiat în weekend și doar câteva zile îi mai despart pe reșițeni de marea premieră. Pe lângă veselii tineri, au...
În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, a fost inițiat un nou proiect de hotărâre care prevede aprobarea unei taxe pentru vânzătorii de miei...
Primăria Reșița a intrat în asociere la clubul cărășean de handbal la finele anului trecut. Potrivit înțelegerii parafate, până acum la echipă au ajuns 50.000...
Doar trei săptămâni îi mai despart pe reșițeni de Gala Local Kombat din 12 aprilie. Prima dintre cele opt gale de K1 din lume va...
Aleșii locali au aprobat astăzi un schimb de terenuri cu Costel Ciobanu zis Barbălată, în urma căruia reșițenii au ajuns din nou în proprietatea Parcului...
Mult mediatizatul caz al dispariţiei fără urmă a omului de afaceri arădean Abel Apostol ar putea fi mult mai aproape de rezolvare după ce Tribunalul...
Metalul nu a pierdut niciun meci în 2014 şi are un moral excelent după ce a învins şi schimbat liderul, iar Marian Pană a anunţat...
Infracțiunile de act sexual cu un minor, corupție sexuală, pornografie infantilă și șantaj l-au adus pe Bănică după gratii. Reacțiile apărute în urma articolelor din...
Seara de 24 martie este dedicată performanței. Cei mai buni elevi ai unităților de învățământ din Reșița vor primi burse Rotary. Evenimentul este programat pentru...
Alteța Sa Regală, principele Radu al României, este prezent astăzi la Reșița, dar va face un tur de forță și în municipiul Caransebeș. A făcut...
Aşa cum a anticipat toată lumea, alegerile pentru preşedinţia Asociaţiei Judeţene de Fotbal se transformă într-un scandal uriaş, care are toate şansele să se încheie...
Antrenorul lui CSM Râmnicu Vâlcea nu acordă nicio şansă Metalului în lupta pentru promovarea în Liga I. Plecat învins din Valea Domanului, fostul dinamovist a...
Sportivii de la CSM şi CS Universitatea Reşiţa au respectat tradiţia ultimilor ani şi au câştigat aproape tot ce se putea la competiţia desfăşurată pe...
Reşiţa a fost ocrotită de şansă la meciul cu CSM Rm. Vâlcea, dar victoria în faţa liderului i se datorează în mare măsură şi antrenorului...
Între orele 8.30-14.00, circulația va fi închisă pe Bulevardul A.I. Cuza din Reșița, de la Poliție până la universitate, pe acest tronson desfășurându-se Campionatul Național...
După ce a surprins în obiectiv locații din India sau Everest, Doru Dumitru, fotograf din pasiune, nu ratează niciun colțișor din județul Caraș-Severin. Hobby-ul său...
Metalul Reşiţa a învins astăzi liderul seriei a doua din Liga a II-a de fotbal, CSM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 1-0 (0-0). Aşteptat cu...
Vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, este de părere că liderul liberalilor va candida la prezidențiale, iar în urma alegerilor europarlamentare în România va începe coagularea partidelor...
Metalul Reşiţa şi CSM Râmnicu Vâlcea se întâlnesc astăzi, de la ora 11, în cel mai interesant meci al etapei a 18-a din Liga a...
Filmările pentru producția „Happy” în Reșița au început încă de ieri. După mai bine de două săptămâni în care a pus la cale cele mai...
În ciuda crizei financiare, care nu a fost încă depășită, în județ se derulează o serie de investiții din fonduri europene. De asemenea, zonele care...
Librăria Diverta din incinta centrului comercial Nera și-a obișnuit de aproximativ două luni clientela cu diferite activități dedicate studenților, și nu numai. Cea mai recentă...
Melodia ,,Happy” a lui Pharrell Williams a declanșat un adevărat fenomen la nivel mondial. Cele mai mari orașe au pus umărul la bătaie și au...
Săptămâna de acțiuni cu ocazia Zilei Poliției Române a presupus, ca în fiecare an, și o zi în care oricine dorește poate să viziteze sediul...
Nici în această rundă echipa antrenată de Viorel Lolea nu a izbutit să obțină un succes, muncitorii fiind învinși pe propriul teren cu scorul de...
Una dintre victimele accidentului de aseară este soția medicului de pe Ambulanță, Marius Cotârlă. Acesta a fost solicitat să intervină la accident, fără să știe...
Omul cu banii în Valea Domanului, Cătălin Rufă, îşi vede din nou echipa pornind cu şansa a doua în disputa cu CSM Râmnicu Vâlcea. Patronul...
Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu doar câteva momente în zona Triaj din Reșița. Un tir a lovit violent unul...
În 24-25 ianuarie, la Reșița se lansează primul eveniment sub umbrela Banat Wedding Expo, târgul de nunți din acest an, care va reuni peste 60 de furnizori și va...
Printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, Dorel-Adrian Ursu a fost numit secretar general la Prefectura Caraș-Severin. După mai mulți ani în care postul a rămas vacant, Instituția Prefectului Caraș-Severin...
Printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, Dorel-Adrian Ursu a fost numit secretar general la Prefectura Caraș-Severin. După mai mulți ani în care postul a rămas vacant, Instituția Prefectului Caraș-Severin...
Printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, Dorel-Adrian Ursu a fost numit secretar general la Prefectura Caraș-Severin. După mai mulți ani în care postul a rămas vacant, Instituția Prefectului Caraș-Severin...